Afară-i primăvară

Afară-i primăvară,
Câtă frumuseţe:
Copacii în floare,
Soarele sclipeşte.

Afară-i primăvară,
În grădină-albine
Au eşit la soare
Florile să-nvie.

Afară-i primăvară,
Soarele-i mai sus.
Nu-i departe vara
Ce-o iubim nespus.

Afară-i primăvară,
Cântă ciocârlia,
În zbor ne-nconjoară,
Câtă bucurie.

Afară-i primăvară,
În jur numai verdeaţă,
E ca prima oară,
Când iubeşti o fată.

Veşnic soarele apare

Este clar ca buna ziua:
„Viaţă veşnică nu este!”
Catastrofă putea fi
Dacă omul era veşnic.

Numai moartea poate face
Regulă în Univers.
Ca apoi să se întoarcă
Încă-un om sub cer imens.

Să-nţeleagă că sub cer
Veşnic soarele apare,
Omenirea are-un sens:
Orice om odată moare.