Un ţăran de la cosit
Încetişor, cu greu venea
Toată ziua a muncit
Obosit, flămând era.
Chiar îndată lângă sat
Alt ţăran l-a întrebat:
„De unde tu vii bădie
Aşa chinuit beteag?”
Cu o voce răspicată
Cel cu coasa îi explică:
„Nu se vede, de la coasă
Dacă sunt cu ea în mână!”
Deşi cel care întreabă
Astăzi n-a lucrat defel
Dar, să vezi, se-nteresează:
Îi pare că-s toţi ca el.
Iată-aşa se-ntâmplă vara
În Moldova pe la sat.
Unul umblă cu-ntrebarea,
Altul nici nu-şi vede capul.
luni, 30 mai 2011
Unul şi altul
Unu-şi duce crucea vieţii
Şi e demn de viaţa lui,
Altul nimic nu doreşte
Speră doar în bogăţii.
Unu-şi făureşte viaţa,
Mult munceşte, şi pe plac,
Altul doarme dimineaţa
Ca să spună că-i sărac.
Unu-şi curmă chiar şi viaţa
Când amar se poticneşte,
Altul crede în speranţă
El îşi vede sensul vieţii.
Unu-şi face cale-n viaţă
Şi-o parcurge şi cu vise,
Mă împac cu a mea soartă
Chiar de cad – eu mă ridic.
Şi e demn de viaţa lui,
Altul nimic nu doreşte
Speră doar în bogăţii.
Unu-şi făureşte viaţa,
Mult munceşte, şi pe plac,
Altul doarme dimineaţa
Ca să spună că-i sărac.
Unu-şi curmă chiar şi viaţa
Când amar se poticneşte,
Altul crede în speranţă
El îşi vede sensul vieţii.
Unu-şi face cale-n viaţă
Şi-o parcurge şi cu vise,
Mă împac cu a mea soartă
Chiar de cad – eu mă ridic.
Porcul şi oaia
Porcul trăind bine-n viaţă
Ba mai mult chiar: huzurind,
Azi în zori de dimineaţă
Stăpânul hotărî: "îl vând!"
Doar a prins în greutate
Nişte fălci de-o frumuseţe
Şi atunci stăpânu-n grabă
Se porni cu el la piaţă.
Iar la piaţă ca să vezi
Tot ce sufletu-ţi doreşte
Oi şi miei, capre şi iezi
Porcului îi dau bineţe!
Şi atunci porcul întreabă
Curios fiind cu foc:
Tu eşti oaie, cine poate
Să te-ngraşe ca pe-un porc?
Tu doar vezi cum arăt eu:
Gras, frumos şi grohăiesc
Nu mă cumpără, cum vezi
Deşi vreau să mai trăiesc.
Oaia, fiind oaie blândă,
I-a răspuns simplu de tot:
„Lapte, lână mai am încă”
Nu-s ca tine un gras porc.
De aceea trag nădejde
Că stăpânul va veni
Nu contează care-i preţul
De acord eu vă voi fi.
Tot aşa şi-n viaţa noastră
Se întâmplă uneori
Cineva nu-şi vede nasul
Ca e plin tot de gunoi!
Ba mai mult chiar: huzurind,
Azi în zori de dimineaţă
Stăpânul hotărî: "îl vând!"
Doar a prins în greutate
Nişte fălci de-o frumuseţe
Şi atunci stăpânu-n grabă
Se porni cu el la piaţă.
Iar la piaţă ca să vezi
Tot ce sufletu-ţi doreşte
Oi şi miei, capre şi iezi
Porcului îi dau bineţe!
Şi atunci porcul întreabă
Curios fiind cu foc:
Tu eşti oaie, cine poate
Să te-ngraşe ca pe-un porc?
Tu doar vezi cum arăt eu:
Gras, frumos şi grohăiesc
Nu mă cumpără, cum vezi
Deşi vreau să mai trăiesc.
Oaia, fiind oaie blândă,
I-a răspuns simplu de tot:
„Lapte, lână mai am încă”
Nu-s ca tine un gras porc.
De aceea trag nădejde
Că stăpânul va veni
Nu contează care-i preţul
De acord eu vă voi fi.
Tot aşa şi-n viaţa noastră
Se întâmplă uneori
Cineva nu-şi vede nasul
Ca e plin tot de gunoi!
Leneşul
Un ţăran a semănat
Popuşoi în „ogorod”
Toată vara n-a lucrat
Aştepta doar roada lor
Zi de zi era-n ospete
Şi dormea pân' la amiază
Se trezea ca să se-mbete
Până când a trecut vara.
Şi cum toamna a sosit
Ce să faci de-ţi este foame?
După roadă a venit,
Roada lui era buruiană.
Şi mă-ntreb aici pe mine
Cel de Sus ne face bine
Să munceşti şi-atunci aşteaptă
Cine-n traistă o să-ţi pună?
Popuşoi în „ogorod”
Toată vara n-a lucrat
Aştepta doar roada lor
Zi de zi era-n ospete
Şi dormea pân' la amiază
Se trezea ca să se-mbete
Până când a trecut vara.
Şi cum toamna a sosit
Ce să faci de-ţi este foame?
După roadă a venit,
Roada lui era buruiană.
Şi mă-ntreb aici pe mine
Cel de Sus ne face bine
Să munceşti şi-atunci aşteaptă
Cine-n traistă o să-ţi pună?
Boul şi măgarul
Peste-un pod în grabă mare
Vor să treacă amândoi:
„Dintr-un capăt e măgarul,
Iar din altul fuge-un bou”
Şi s-au întâlnit taman
La mijlocul podului
„Sunt măgar şi sunt avan
Mie să-mi oferi tu drum”
Atunci boul calm îi spune
Măgarului ce la-ntrebat:
„– Oare chiar nu ţi-i ruşine?
De-acum m-ai ofensat”
Însă boul, dacă-i bou
Sa înfuriat mai tare,
Şi fugind aşa pe pod
A căzut în apa mare
Iar măgarul de-i măgar
Pe bou nu la ascultat
Şi făcând doar câţiva paşi
Şi-a frânt nasul chiar la mal
Tot aşa şi printre lume
Cazuri se întâmplă multe
Şi doar scumpa omenie
Poate relele să-nvingă.
Vor să treacă amândoi:
„Dintr-un capăt e măgarul,
Iar din altul fuge-un bou”
Şi s-au întâlnit taman
La mijlocul podului
„Sunt măgar şi sunt avan
Mie să-mi oferi tu drum”
Atunci boul calm îi spune
Măgarului ce la-ntrebat:
„– Oare chiar nu ţi-i ruşine?
De-acum m-ai ofensat”
Însă boul, dacă-i bou
Sa înfuriat mai tare,
Şi fugind aşa pe pod
A căzut în apa mare
Iar măgarul de-i măgar
Pe bou nu la ascultat
Şi făcând doar câţiva paşi
Şi-a frânt nasul chiar la mal
Tot aşa şi printre lume
Cazuri se întâmplă multe
Şi doar scumpa omenie
Poate relele să-nvingă.
Viaţă grăbită
- Da dincotro şi unde alergi aşa de iute?
Profesorul pe doctor-asistent l-a întrebat.
- Of, dragă profesore am dat peste păcat
Soţia mea prea tânără a spus că nu mai vrea
De azi şi înainte să mai fiu lângă ea,
Că doar fiind eu doctor şi veşnic asistent
N-am observat că viaţa – trecut impertinent.
De-acea sunt în grabă spre casă cum se cade,
Ca nu cumva chiar astăzi să fiu schimbat cu altul.
Mi-a spus că lecţii să citeşi la doctori şi studenţi,
E lucru bun şi nobil, dar vezi că n-are preţ.
De-acea e mai bine ca timpul ce-ţi rămâne,
De azi şi mai departe să fii tu lângă mine
Iară eu în grabă mare supus la un supliciu
Voi face ce-i posibil ca să îmi schimb serviciul
Să fiu mereu în văzul soţiei mele scumpe,
Ca nu cumva nevasta să-mi facă zile scurte.
Că doar aşa se-ntâmplă la cei care se-nsoară
A doua, a treia sau nu ştiu a câta oară,
Iar când soţia este cu mult mai tinerică,
Ce ne rămâne nouă, decât să avem frică?
Şi vezi dragă profesore, nici nu ştiu ce s-aleg
M-aş potoli acasă şi să nu mai alerg,
La lecţii, de la lecţii şi iar în trei pereţi,
De nu-ţi ajunge timpul nici chiar în două vieţi.
Dar asta-mi este soarta şi n-am ce-alege-acum,
Soţia şade-acasă, iar eu grăbit pe drum,
Ca nu cumva să-ntârzâi c-o oră sau cu trei,
Că-mi face tot bagajul şi pleacă unde vrei.
De-aceea vă cer sfatul ca de la un bun frate:
Ce pot eu întreprinde, om învăţat cu carte?
Să stau lânga nevastă ori tot în grabă mare
La lecţii, de la lecţii - nu mi-a mai rămas răbdare!
Aşa se-ntâmplă-n viaţa asta, de nu eşti hotărât
Şi de-ai făcut un pas la dreapta, să nu uiţi şi de stâng.
De aceea aici sfatul oricui n-ar fi venit,
E de prisos nu alta, rămâne una bună -
Să fii tu chibzuit.
Profesorul pe doctor-asistent l-a întrebat.
- Of, dragă profesore am dat peste păcat
Soţia mea prea tânără a spus că nu mai vrea
De azi şi înainte să mai fiu lângă ea,
Că doar fiind eu doctor şi veşnic asistent
N-am observat că viaţa – trecut impertinent.
De-acea sunt în grabă spre casă cum se cade,
Ca nu cumva chiar astăzi să fiu schimbat cu altul.
Mi-a spus că lecţii să citeşi la doctori şi studenţi,
E lucru bun şi nobil, dar vezi că n-are preţ.
De-acea e mai bine ca timpul ce-ţi rămâne,
De azi şi mai departe să fii tu lângă mine
Iară eu în grabă mare supus la un supliciu
Voi face ce-i posibil ca să îmi schimb serviciul
Să fiu mereu în văzul soţiei mele scumpe,
Ca nu cumva nevasta să-mi facă zile scurte.
Că doar aşa se-ntâmplă la cei care se-nsoară
A doua, a treia sau nu ştiu a câta oară,
Iar când soţia este cu mult mai tinerică,
Ce ne rămâne nouă, decât să avem frică?
Şi vezi dragă profesore, nici nu ştiu ce s-aleg
M-aş potoli acasă şi să nu mai alerg,
La lecţii, de la lecţii şi iar în trei pereţi,
De nu-ţi ajunge timpul nici chiar în două vieţi.
Dar asta-mi este soarta şi n-am ce-alege-acum,
Soţia şade-acasă, iar eu grăbit pe drum,
Ca nu cumva să-ntârzâi c-o oră sau cu trei,
Că-mi face tot bagajul şi pleacă unde vrei.
De-aceea vă cer sfatul ca de la un bun frate:
Ce pot eu întreprinde, om învăţat cu carte?
Să stau lânga nevastă ori tot în grabă mare
La lecţii, de la lecţii - nu mi-a mai rămas răbdare!
Aşa se-ntâmplă-n viaţa asta, de nu eşti hotărât
Şi de-ai făcut un pas la dreapta, să nu uiţi şi de stâng.
De aceea aici sfatul oricui n-ar fi venit,
E de prisos nu alta, rămâne una bună -
Să fii tu chibzuit.
Vis de dragoste
Te-am dorit,
mi-ai venit
în vis
Te-am iubit,
ai mai vrut
într-adins...
N-am putut
să iubesc
mai mult,
deşi am mai vrut
ca-la-nceput:
Deie Domnul
aşa ceva
într-adins,
să nu se-ntâmple
decât
în vis...
mi-ai venit
în vis
Te-am iubit,
ai mai vrut
într-adins...
N-am putut
să iubesc
mai mult,
deşi am mai vrut
ca-la-nceput:
Deie Domnul
aşa ceva
într-adins,
să nu se-ntâmple
decât
în vis...
sâmbătă, 7 mai 2011
Capra, oaia şi o vacă
"Racul, broasca şi o ştiucă
Într-o zi s-au apucat;
De pe mal în iaz s-aducă
Un sac cu grîu încărcat."
A.Donici.
Într-o zi s-au apucat;
De pe mal în iaz s-aducă
Un sac cu grîu încărcat."
A.Donici.
Capra, oaia şi o vacă
Întro zi s-au apucat
Pe un deal carul să tragă
El, fiind nici nemişcat.
Şi cei trei atunci în grabă
L-au rugat pe un măgar
Să-i ajute ei să tragă
Încet carul plin la deal.
Un măgar, dar el îndată
Pe cei trei i-a ajutat,
Dar trăgea în altă parte
Carul neclintit rămas.
Au mizat ei doar pe sine
Carul rămănând pe loc.
Şi cine-i aici de vină?
Sunteţi mulţi, dar ce folos.
Tot aşa şi printre lume
Se întâmplă des în viaţă;
Numai când este-o unire
Să mizaţi unul pe altul.
Tu, femeie!
Tu, femeie, zâmbet dulce
În gând zilnic te admir.
Pe unde nu m-aş mai duce
Tot la tine eu revin.
Tu îmi eşti a mea speranţă
Cea mai scumpă pe pământ.
Fără tine viaţa toată
Nu am rost ca să înving.
Când de tine sunt departe,
În vis eu te văd mereu,
Parcă-mi spune: eşti aproape
Luna când apare-n cer.
Tu, femeie, taină scumpă,
Eşti o rază de lumină,
Pe unde nu m-aş mai duce
Tot la tine voi revine.
În gând zilnic te admir.
Pe unde nu m-aş mai duce
Tot la tine eu revin.
Tu îmi eşti a mea speranţă
Cea mai scumpă pe pământ.
Fără tine viaţa toată
Nu am rost ca să înving.
Când de tine sunt departe,
În vis eu te văd mereu,
Parcă-mi spune: eşti aproape
Luna când apare-n cer.
Tu, femeie, taină scumpă,
Eşti o rază de lumină,
Pe unde nu m-aş mai duce
Tot la tine voi revine.
Zâmbet în tăcere
Ce e dorul? Ce e viaţa?
De unde vin oare?
Fiecare om în parte
Îşi iubeşte mama.
Mă aştepta în prag
Cu lacrimi şi durere
Chip frumos şi drag
Zâmbet în tăcere.
În viaţă tot dispare:
Şi cerul şi pământul
De n-o vezi pe mama
Nu-i auzi cuvântul.
Sunt urmărit eu zilnic
De al mamei suflet mare.
Mereu o văd în vis
Cum chipul ei apare.
Ce e dorul? Ce e viaţa?
Cine ştie ce mai este?
Dorul mamei nu mă lasă
A fost, este, va fi veşnic!
De unde vin oare?
Fiecare om în parte
Îşi iubeşte mama.
Mă aştepta în prag
Cu lacrimi şi durere
Chip frumos şi drag
Zâmbet în tăcere.
În viaţă tot dispare:
Şi cerul şi pământul
De n-o vezi pe mama
Nu-i auzi cuvântul.
Sunt urmărit eu zilnic
De al mamei suflet mare.
Mereu o văd în vis
Cum chipul ei apare.
Ce e dorul? Ce e viaţa?
Cine ştie ce mai este?
Dorul mamei nu mă lasă
A fost, este, va fi veşnic!
Fericirea-n suflet
Sunt om liniştit
În tot ce eu fac,
Poate de atât'
Duşmanii mă pasc?
Sunt om liniştit
Şi bogat prin fapte,
Poate de atât'
Răii mă încearcă?
Sunt om liniştit
Şi curat în suflet,
Poate de atât'
În jur mă insultă?
Sunt om liniştit
Răul nu doresc,
Poate de atât'
Ei nu mă iubesc?
Sunt om liniştit
Şi doresc la toţi:
Fiţi voi fericiţi
Să aveţi un rost.
Este-o tragedie
Când nu ai noroc
Dar şi fericirea
Nu cade din pod.
Necesar să-ţi faci
Fericirea-n suflet,
Omul pentru asta
Zi de zi se luptă.
În tot ce eu fac,
Poate de atât'
Duşmanii mă pasc?
Sunt om liniştit
Şi bogat prin fapte,
Poate de atât'
Răii mă încearcă?
Sunt om liniştit
Şi curat în suflet,
Poate de atât'
În jur mă insultă?
Sunt om liniştit
Răul nu doresc,
Poate de atât'
Ei nu mă iubesc?
Sunt om liniştit
Şi doresc la toţi:
Fiţi voi fericiţi
Să aveţi un rost.
Este-o tragedie
Când nu ai noroc
Dar şi fericirea
Nu cade din pod.
Necesar să-ţi faci
Fericirea-n suflet,
Omul pentru asta
Zi de zi se luptă.
Pe cine alegem?
Să nu-mi spui că nu te vinzi
Altfel cum câştigi tu votul?
De când lumea-i pe pământ
Se cumpără, se vinde totul.
Cel ce se doreşte-n fruntea
Unei ţări la guvernare
E ales prin voturi multe
Şi prin dragostea de ţară.
Şi cinstit să fie-n toate
Să-şi iubească mama, ţara
Şi să fie cu dreptate
Pân la ultima suflare.
Numai doar astfel de oameni
Vor avea succes, izbândă.
Să-nflorească ţara dragă
Şi nicicând să nu se vândă.
Altfel cum câştigi tu votul?
De când lumea-i pe pământ
Se cumpără, se vinde totul.
Cel ce se doreşte-n fruntea
Unei ţări la guvernare
E ales prin voturi multe
Şi prin dragostea de ţară.
Şi cinstit să fie-n toate
Să-şi iubească mama, ţara
Şi să fie cu dreptate
Pân la ultima suflare.
Numai doar astfel de oameni
Vor avea succes, izbândă.
Să-nflorească ţara dragă
Şi nicicând să nu se vândă.
Să înveţi e lucru sfânt
Să înveţi e lucru sfânt
Cât trăieşti pe-acest pământ.
Dar să ştiţi, că doar muncind
Vei atinge visul sfânt.
Cel de Sus unu-i dă minte.
La al doilea s-o conducă.
Cel de-al treilea să şi-o vândă,
Fiindcă el aşa a vrut-o.
Şi aici mă-ntreb pe mine:
-Pentru ce omul trăieşte?
Unul pe nimic se vinde,
Altul zilnic făureşte.
Cât trăieşti pe-acest pământ.
Dar să ştiţi, că doar muncind
Vei atinge visul sfânt.
Cel de Sus unu-i dă minte.
La al doilea s-o conducă.
Cel de-al treilea să şi-o vândă,
Fiindcă el aşa a vrut-o.
Şi aici mă-ntreb pe mine:
-Pentru ce omul trăieşte?
Unul pe nimic se vinde,
Altul zilnic făureşte.
Valorile să-nvingă
Valorile să-nvingă
Şi nu cei mafioţi,
Din orişice partide
Dar gospodari, nu hoţi.
Noi ştim-avem valori
În ţara noastră mândră
Pe ei să-i promovăm
Spre bine şi izbăndă.
Valorile să-nvingă
Poporu-aşa doreşte.
Cu sfânta doar credinţă
Azi omul făureşte.
Noi ştim-avem valori
Au fost întotdeauna.
Ce-au proslăvit Moldova
Şi ţarina străbună.
Şi nu cei mafioţi,
Din orişice partide
Dar gospodari, nu hoţi.
Noi ştim-avem valori
În ţara noastră mândră
Pe ei să-i promovăm
Spre bine şi izbăndă.
Valorile să-nvingă
Poporu-aşa doreşte.
Cu sfânta doar credinţă
Azi omul făureşte.
Noi ştim-avem valori
Au fost întotdeauna.
Ce-au proslăvit Moldova
Şi ţarina străbună.
Linişte-i afară
Linişte-i afară
Ceru-i infinit
Ca şi cum îmi pare
Toţi au adormit.
Alb e şi pustiu
Ninge des afară
Fulgii vin şi vin
Lin plutind în zare.
Nici un semn de viaţă
În jur doar natura
Iarna friguroasă
În casă ne adună.
Ceru-i infinit
Ca şi cum îmi pare
Toţi au adormit.
Alb e şi pustiu
Ninge des afară
Fulgii vin şi vin
Lin plutind în zare.
Nici un semn de viaţă
În jur doar natura
Iarna friguroasă
În casă ne adună.
Basarabie, Basarabie...
Basarabie străbună
Plai-meleag iubit oricând,
De ce eşti din nou străină?
Pe dolari astăzi te vinzi.
Basarabie iubită
Între două răuri care
Apa curge fără tihnă
Amintindu-ne de ţară.
Basarabie cu dor
De pământul strămoşesc
Ai destoinic azi popor
Nu dorim să pătimeşti.
Basarabie umilită
Te iubesc nespus de mult
Pentru sfânta ta credinţă
Vom învinge în curând.
Basarabie, Basarabie...
Gândurile-mi sunt la tine
Mult doresc să fim o ţară
Oameni sfinţi cu buni destine.
Plai-meleag iubit oricând,
De ce eşti din nou străină?
Pe dolari astăzi te vinzi.
Basarabie iubită
Între două răuri care
Apa curge fără tihnă
Amintindu-ne de ţară.
Basarabie cu dor
De pământul strămoşesc
Ai destoinic azi popor
Nu dorim să pătimeşti.
Basarabie umilită
Te iubesc nespus de mult
Pentru sfânta ta credinţă
Vom învinge în curând.
Basarabie, Basarabie...
Gândurile-mi sunt la tine
Mult doresc să fim o ţară
Oameni sfinţi cu buni destine.
Afară-i primăvară
Afară-i primăvară,
Câtă frumuseţe:
Copacii în floare,
Soarele sclipeşte.
Afară-i primăvară,
În grădină-albine
Au eşit la soare
Florile să-nvie.
Afară-i primăvară,
Soarele-i mai sus.
Nu-i departe vara
Ce-o iubim nespus.
Afară-i primăvară,
Cântă ciocârlia,
În zbor ne-nconjoară,
Câtă bucurie.
Afară-i primăvară,
În jur numai verdeaţă,
E ca prima oară,
Când iubeşti o fată.
Câtă frumuseţe:
Copacii în floare,
Soarele sclipeşte.
Afară-i primăvară,
În grădină-albine
Au eşit la soare
Florile să-nvie.
Afară-i primăvară,
Soarele-i mai sus.
Nu-i departe vara
Ce-o iubim nespus.
Afară-i primăvară,
Cântă ciocârlia,
În zbor ne-nconjoară,
Câtă bucurie.
Afară-i primăvară,
În jur numai verdeaţă,
E ca prima oară,
Când iubeşti o fată.
Grea e aşteptarea
Grea e aşteptarea
Atunci când iubeşti.
Aş trece şi marea
Doar să te privesc.
Dar cum eu să zbor?
Dacă aripi n-am.
Greu îmi este dorul
E fără hotar.
Grea e aşteptarea,
Dar mai am speranţă.
Aş trece şi marea
Să te strâng în braţe.
Dar cum eu să zbor?
Dacă aripi n-am.
Fermecat e dorul
E fără hotar.
Atunci când iubeşti.
Aş trece şi marea
Doar să te privesc.
Dar cum eu să zbor?
Dacă aripi n-am.
Greu îmi este dorul
E fără hotar.
Grea e aşteptarea,
Dar mai am speranţă.
Aş trece şi marea
Să te strâng în braţe.
Dar cum eu să zbor?
Dacă aripi n-am.
Fermecat e dorul
E fără hotar.
Demult n-am fost în satul meu natal
Demult n-am fost în satul meu natal,
Plecat-am eu atunci în lume singur.
Şi numai soarele cel mare după deal
Răsare şi sclipeşte-n orice ziuă.
Iar lumea cum a fost demult săracă,
Aşa şi a rămas chiar până azi,
Sunt obosiţi şi umiliţi de viaţă
Şi plâng adeseori cu lacrimi pe obraz.
Aceleaşi drumuri satul întretaie,
Când plouă apa curge ne-ncetat,
Ca peste zi din nou s-apară soare
Ce mult cu drag este-aşteptat.
Aceleaşi case vechi cu stuf acoperite
Şi prispa tuchilată de pe vremuri,
De-ţi pare că şi ea a pătimit
Ca omul viu ce suferă durere.
Aceiaşi oameni gospodari cuminţi,
Ce au muncit din greu întotdedauna,
Precum muncit-au şi ai mei părinţi,
Ce zilnic tot sperau la viaţă bună.
Doar cei cu post numai promit
Prosperitate şi belşug în toate,
Privind azi satul mă face trist
Anevoiasă este viaţa pe la sate.
Iar unde văd o casă veche-pustiită,
În care astăzi nimeni nu trăieşte,
De jale inima mi se usucă,
Şi casa ca şi omu-mbătrâneşte.
Îmi pare satul doarme în tăcere
E linişte în jur –se scurt popas.
În suflet mă apasă iar durere
Şi-o nostalgie care mi-a rămas.
Aceiaşi primăvară din nou vine
Ce-mi aminteşte şi îmi dă de ştire
Că viaţa e frumoasă şi e bună
Prin dragostea de oameni şi iubire.
Plecat-am eu atunci în lume singur.
Şi numai soarele cel mare după deal
Răsare şi sclipeşte-n orice ziuă.
Iar lumea cum a fost demult săracă,
Aşa şi a rămas chiar până azi,
Sunt obosiţi şi umiliţi de viaţă
Şi plâng adeseori cu lacrimi pe obraz.
Aceleaşi drumuri satul întretaie,
Când plouă apa curge ne-ncetat,
Ca peste zi din nou s-apară soare
Ce mult cu drag este-aşteptat.
Aceleaşi case vechi cu stuf acoperite
Şi prispa tuchilată de pe vremuri,
De-ţi pare că şi ea a pătimit
Ca omul viu ce suferă durere.
Aceiaşi oameni gospodari cuminţi,
Ce au muncit din greu întotdedauna,
Precum muncit-au şi ai mei părinţi,
Ce zilnic tot sperau la viaţă bună.
Doar cei cu post numai promit
Prosperitate şi belşug în toate,
Privind azi satul mă face trist
Anevoiasă este viaţa pe la sate.
Iar unde văd o casă veche-pustiită,
În care astăzi nimeni nu trăieşte,
De jale inima mi se usucă,
Şi casa ca şi omu-mbătrâneşte.
Îmi pare satul doarme în tăcere
E linişte în jur –se scurt popas.
În suflet mă apasă iar durere
Şi-o nostalgie care mi-a rămas.
Aceiaşi primăvară din nou vine
Ce-mi aminteşte şi îmi dă de ştire
Că viaţa e frumoasă şi e bună
Prin dragostea de oameni şi iubire.
Testamentul
Dragii mei, vă scriu să ştiţi:
V-am iubit întotdeauna,
Doar atunci când n-o să fiu
Să citiţi aceste rânduri.
Doar cei scumpi să mă-nconjoare
În casa mea unde-am crescut,
Soarele când va răsare
Să nu lăcrămaţi mâhniţi.
Să păstraţi în amintire
În viaţă cum am fost mereu,
Iar Şopen să-mi dea de ştire
Că-n mormânt îmi va fi rău.
Sub pământul liniştit,
Unde-i fără margini viaţa
Şi vă rog nu vă mâhniţi-
Asta-i ultima mea casă.
Şi să nu uitaţi porunca:
-De cum vine primăvara,
Să-mi sădiţi la cap un nuc,
Să am umbră toată vara.
V-am iubit întotdeauna,
Doar atunci când n-o să fiu
Să citiţi aceste rânduri.
Doar cei scumpi să mă-nconjoare
În casa mea unde-am crescut,
Soarele când va răsare
Să nu lăcrămaţi mâhniţi.
Să păstraţi în amintire
În viaţă cum am fost mereu,
Iar Şopen să-mi dea de ştire
Că-n mormânt îmi va fi rău.
Sub pământul liniştit,
Unde-i fără margini viaţa
Şi vă rog nu vă mâhniţi-
Asta-i ultima mea casă.
Şi să nu uitaţi porunca:
-De cum vine primăvara,
Să-mi sădiţi la cap un nuc,
Să am umbră toată vara.
Doamne, cine s-o învingă?
Doamne, cine s-o învingă?
Ştiu, şi ţie ţi-a fost greu,
Când te-au răstignit pe tine
Nu ştiau de Dumnezeu.
Moartea nu ştie nimic,
Că-i frumos cerul albastru,
Ea-l răpeşte şi pe mic
Şi îl duce de la casă.
Doamne, cine s-o învingă?
De ce zilnic ea ne paşte.
Te rog, Doamne, eu cu rugă
Să mai fim aici în viaţă.
Moartea nu ştie nimic,
Că-i frumoasă primăvara,
Şi cel mare, şi-acel mic
Iubesc viaţa ca pe-o floare.
Doamne, cine s-o învingă?
Să trăim pe-acest pământ
Viaţa noastră-i o surpriză.
Suntem vii, moartea-i la rând!
Moartea nu ştie ce-i viaţa
Şi cum omul o iubeşte,
Cât trăim avem speranţă
Că pe noi ne ocoleşte.
Ce-i speranţa, ce e viaţa?
Nu mă lasă astfel gând,
De-ai făcut un pas la dreapta -
Vrei nu vrei, faci cu cel stâng.
Ştiu, şi ţie ţi-a fost greu,
Când te-au răstignit pe tine
Nu ştiau de Dumnezeu.
Moartea nu ştie nimic,
Că-i frumos cerul albastru,
Ea-l răpeşte şi pe mic
Şi îl duce de la casă.
Doamne, cine s-o învingă?
De ce zilnic ea ne paşte.
Te rog, Doamne, eu cu rugă
Să mai fim aici în viaţă.
Moartea nu ştie nimic,
Că-i frumoasă primăvara,
Şi cel mare, şi-acel mic
Iubesc viaţa ca pe-o floare.
Doamne, cine s-o învingă?
Să trăim pe-acest pământ
Viaţa noastră-i o surpriză.
Suntem vii, moartea-i la rând!
Moartea nu ştie ce-i viaţa
Şi cum omul o iubeşte,
Cât trăim avem speranţă
Că pe noi ne ocoleşte.
Ce-i speranţa, ce e viaţa?
Nu mă lasă astfel gând,
De-ai făcut un pas la dreapta -
Vrei nu vrei, faci cu cel stâng.
Ce am cu tine, viaţă?
Ce am cu tine, viaţă?
De-atât de greu îmi este.
Şi cine să mă-mpace?
Mai bine să trăiesc eu.
De ce mi-i greu pe suflet?
Eu zilnic mă întreb.
Dar cine să m-asculte?
Că mie-mi este greu.
Ce am cu tine, viaţă?
De-atât de rău mă-njuri.
Şi cine să mă-mpace?
Când răul este-n jur.
De ce mi-i greu pe suflet?
Când altora li-i bine.
Dar cine să m-asculte?
Şi cine să m-aline?
Ce am cu tine, viaţă?
Nu pot nicicum să ştiu,
Dar cred şi am speranţă
Atât cât sunt eu viu.
De-atât de greu îmi este.
Şi cine să mă-mpace?
Mai bine să trăiesc eu.
De ce mi-i greu pe suflet?
Eu zilnic mă întreb.
Dar cine să m-asculte?
Că mie-mi este greu.
Ce am cu tine, viaţă?
De-atât de rău mă-njuri.
Şi cine să mă-mpace?
Când răul este-n jur.
De ce mi-i greu pe suflet?
Când altora li-i bine.
Dar cine să m-asculte?
Şi cine să m-aline?
Ce am cu tine, viaţă?
Nu pot nicicum să ştiu,
Dar cred şi am speranţă
Atât cât sunt eu viu.
Până când?
Orice om până la noi
Şi-a trăit el viaţa,
De-a venit timpul să mori
Ai plecat spre aştri.
Acum nouă ne-a venit
Timpul să trăim,
Însă viaţa nu-i pe mult
Doar până murim.
Altă lume vine-n viaţă
Să trăiască pe pământ,
Ca apoi ca şi prin ceaţă
Să dispară tot murind.
Mă întreb: unde-i sfârşitul
Omului pe-acest pământ?
-Şi răspund: e infinit el
Nimeni nu ştie pân' când?
Şi-a trăit el viaţa,
De-a venit timpul să mori
Ai plecat spre aştri.
Acum nouă ne-a venit
Timpul să trăim,
Însă viaţa nu-i pe mult
Doar până murim.
Altă lume vine-n viaţă
Să trăiască pe pământ,
Ca apoi ca şi prin ceaţă
Să dispară tot murind.
Mă întreb: unde-i sfârşitul
Omului pe-acest pământ?
-Şi răspund: e infinit el
Nimeni nu ştie pân' când?
Să-mi spuneţi ce nu mi-aţi spune
Să-mi spuneţi ce nu mi-aţi spune,
Eu am o credinţă-aleasă.
Ţara mea e cea mai bună
A mea ţară-i românească.
Să-mi spune-ţi ce nu mi-aţi spune,
Doar odată suntem vii.
Ţara noastră-i cea mai bună
Pentru că suntem români.
Să-mi spune-ţi ce nu mi-aţi spune,
Voi răspunde-a câta oară:
Ţara noastră-i cea mai bună
România-i a mea ţară.
Să-mi spune-ţi ce nu mi-aţi spune,
Doar de bine vreau să-ascult:
Ţara noastră-i cea mai bună,
Mă mândresc cu ea oricând.
Să-mi spune-ţi ce nu mi-aţi spune,
Ţara noastră-i ţară mândră,
Ţara mea e cea mai bună,
Altă ţară nu-i în luime.
Eu am o credinţă-aleasă.
Ţara mea e cea mai bună
A mea ţară-i românească.
Să-mi spune-ţi ce nu mi-aţi spune,
Doar odată suntem vii.
Ţara noastră-i cea mai bună
Pentru că suntem români.
Să-mi spune-ţi ce nu mi-aţi spune,
Voi răspunde-a câta oară:
Ţara noastră-i cea mai bună
România-i a mea ţară.
Să-mi spune-ţi ce nu mi-aţi spune,
Doar de bine vreau să-ascult:
Ţara noastră-i cea mai bună,
Mă mândresc cu ea oricând.
Să-mi spune-ţi ce nu mi-aţi spune,
Ţara noastră-i ţară mândră,
Ţara mea e cea mai bună,
Altă ţară nu-i în luime.
Păsările-n dimineaţă
Păsările-n dimineaţă
Cântă vesel pe răcoare,
Liniştite zbor prin ceaţă,
Prevestind a primăvară.
Păsările-n dimineaţă
Ciripesc din roua rece,
Iar când soarele se-nalţă
Roua plânge, ea se trece.
Păsările-n dimineaţă
S-au trezit la viaţa lor.
Zboară lin pe lângă casă
Şi te-ndeamnă să te scoli.
Păsările-n dimineaţă
Prevestesc o nouă zi.
Precum soarele se-nalţă
Ce ne-ndeamnă să trăim.
Păsările-n dimineaţă
N-au odihnă nici o clipă,
În cer sus ele se-nalţă
Fiind foarte fericite.
Soarele în dimineaţă
Lin răsare printre nori,
Pentru om să mai trăiască
Precum păsările zbor.
Tot aşa şi omul poate
După-o noapte şi o zi,
Se trezeşte iar la viaţă
Pe pământ de-a făuri.
Cântă vesel pe răcoare,
Liniştite zbor prin ceaţă,
Prevestind a primăvară.
Păsările-n dimineaţă
Ciripesc din roua rece,
Iar când soarele se-nalţă
Roua plânge, ea se trece.
Păsările-n dimineaţă
S-au trezit la viaţa lor.
Zboară lin pe lângă casă
Şi te-ndeamnă să te scoli.
Păsările-n dimineaţă
Prevestesc o nouă zi.
Precum soarele se-nalţă
Ce ne-ndeamnă să trăim.
Păsările-n dimineaţă
N-au odihnă nici o clipă,
În cer sus ele se-nalţă
Fiind foarte fericite.
Soarele în dimineaţă
Lin răsare printre nori,
Pentru om să mai trăiască
Precum păsările zbor.
Tot aşa şi omul poate
După-o noapte şi o zi,
Se trezeşte iar la viaţă
Pe pământ de-a făuri.
Al meu dor e ca un brad
Al meu dor e ca un brad.
Ce nu încape-n casa mea,
Cu lacrima pe obraz
Doru-mi e de mama mea.
Al meu dor e ca o floare
Ce înfloreşte-n orice clipă
Cu o lacrimă amară
Plâng pe mama mea iubită.
Al meu dor e ca un brad,
L-aş acoperi cu lacrimi,
Doar pe mama s-o mai văd
Să mai fie azi în viaţă.
Ce nu încape-n casa mea,
Cu lacrima pe obraz
Doru-mi e de mama mea.
Al meu dor e ca o floare
Ce înfloreşte-n orice clipă
Cu o lacrimă amară
Plâng pe mama mea iubită.
Al meu dor e ca un brad,
L-aş acoperi cu lacrimi,
Doar pe mama s-o mai văd
Să mai fie azi în viaţă.
Vine primăvara
Vine primăvara,
Zilele-s mai lungi
Cu căldură-afară,
Aburi pe pământ.
După-o iarnă grea
Cu troiene mari,
Soarele răsare
Pare-a fi mai blând.
Răcoare-n dimineaţă,
Murmur de izvor,
Care te îmbată
Cu aroma lor.
Roiuri de albine
Peste zi apar
Zburând prin grădină,
Strângând bun nectar.
Nopţile-s mai scurte,
Nu mai poţi să dormi,
Te trezeşte cântec
Şi miros de flori!
Păsările-n taină
Ciripesc cu dor,
C-au trecut de iarnă -
Vine timpul lor!
Să ne dea de ştire:
Vine primăvara!
Ceru-i mai senin,
E frumos ca floarea.
Asta-i bucuria
Noastră pe pământ.
Primăvara vine
Ce-o aştepţi oricând.
Zilele-s mai lungi
Cu căldură-afară,
Aburi pe pământ.
După-o iarnă grea
Cu troiene mari,
Soarele răsare
Pare-a fi mai blând.
Răcoare-n dimineaţă,
Murmur de izvor,
Care te îmbată
Cu aroma lor.
Roiuri de albine
Peste zi apar
Zburând prin grădină,
Strângând bun nectar.
Nopţile-s mai scurte,
Nu mai poţi să dormi,
Te trezeşte cântec
Şi miros de flori!
Păsările-n taină
Ciripesc cu dor,
C-au trecut de iarnă -
Vine timpul lor!
Să ne dea de ştire:
Vine primăvara!
Ceru-i mai senin,
E frumos ca floarea.
Asta-i bucuria
Noastră pe pământ.
Primăvara vine
Ce-o aştepţi oricând.
Ninge-afară
Ninge, ninge, ninge-afară
Peste dealuri şi câmpii.
Fulgii mari în cer dansează
Parcă-s nişte jucării.
Jucării făcute-n grabă,
Sclipitoare în cer sus.
Şi-s frumoase din zăpadă,
De le-atingi în palmă - nu-s.
Chiar şi copilaşii mici
Ştiu că fulgii-s ca şi apa.
Curioşi ei mult fiind,
Doresc fulgii să trăiască.
Copiii bucuroşi privesc
Dansul liniştit prin ceaţă,
Chiar ştiind că se topesc
Se bat cu omăt pe gheaţă.
Asta-i marea fericire,
Aşteptată de demult;
Pentru copii bucurie
C-au ieşit la săniuş.
Peste dealuri şi câmpii.
Fulgii mari în cer dansează
Parcă-s nişte jucării.
Jucării făcute-n grabă,
Sclipitoare în cer sus.
Şi-s frumoase din zăpadă,
De le-atingi în palmă - nu-s.
Chiar şi copilaşii mici
Ştiu că fulgii-s ca şi apa.
Curioşi ei mult fiind,
Doresc fulgii să trăiască.
Copiii bucuroşi privesc
Dansul liniştit prin ceaţă,
Chiar ştiind că se topesc
Se bat cu omăt pe gheaţă.
Asta-i marea fericire,
Aşteptată de demult;
Pentru copii bucurie
C-au ieşit la săniuş.
Vino în pădurea deasă
Te aştept în orice seară
Tu la mine ca să vii.
Dragostea de prima oară
Nu se pierde în pustiu.
Vino în pădurea deasă,
Unde vântu-adie lin,
Să-ţi văd zâmbetul pe faţă,
Pe genunchii mei şezând!
Şi să fim singuri acolo
În pădurea-ntunecoasă.
Să-mi alini a mele doruri,
Şi să-ţi spun că eşti frumoasă.
Când vom adormi în noapte
Îngerul va fi cu noi,
Tu cu capul blând pe braţe,
Sărutând eu buze moi.
Tu la mine ca să vii.
Dragostea de prima oară
Nu se pierde în pustiu.
Vino în pădurea deasă,
Unde vântu-adie lin,
Să-ţi văd zâmbetul pe faţă,
Pe genunchii mei şezând!
Şi să fim singuri acolo
În pădurea-ntunecoasă.
Să-mi alini a mele doruri,
Şi să-ţi spun că eşti frumoasă.
Când vom adormi în noapte
Îngerul va fi cu noi,
Tu cu capul blând pe braţe,
Sărutând eu buze moi.
Îmi vine câte odată-n gând
Îmi vine câte-odată-n gând,
Când mi-i greu pe suflet tare,
Să sparg gheaţa încălzind
Cu-a mea lacrimă amară.
Îmi vine câte-odată-n cap
Să iubesc întreg pământul,
Însă nu ştiu cum să fac
Să-mpac dorul meu şi gândul.
Mereu mama-mi vine-n vis,
Mult mă bucur orişicând,
Dar s-o văd eu într-adins,
Astfel este al meu gând.
Dorul, dragostea, iubirea,
Îmi apar mereu în gând.
Cine poate să-mi aline
Amintirile când vin?
Omul, cât el mai trăieşte
Mult munceşte zi de zi,
Doar prin fapte este veşnic
Altceva nu poate fi.
Îmi vine câte odată-n gând,
Când mi-i dor de mama tare,
Să sparg mormântul plângând
Să mai văd o primăvară!
Când mi-i greu pe suflet tare,
Să sparg gheaţa încălzind
Cu-a mea lacrimă amară.
Îmi vine câte-odată-n cap
Să iubesc întreg pământul,
Însă nu ştiu cum să fac
Să-mpac dorul meu şi gândul.
Mereu mama-mi vine-n vis,
Mult mă bucur orişicând,
Dar s-o văd eu într-adins,
Astfel este al meu gând.
Dorul, dragostea, iubirea,
Îmi apar mereu în gând.
Cine poate să-mi aline
Amintirile când vin?
Omul, cât el mai trăieşte
Mult munceşte zi de zi,
Doar prin fapte este veşnic
Altceva nu poate fi.
Îmi vine câte odată-n gând,
Când mi-i dor de mama tare,
Să sparg mormântul plângând
Să mai văd o primăvară!
Tu eşti numai una
Numai liniştea în seară
Poate să ne spună:
- Te iubesc ca prima oară
Tu eşti numai una.
Numai vântul care-adie
Poate să ne spună:
- Că eu te iubesc pe tine
În viaţă eşti doar una.
Numai luna cea senină
Poate să ne spună:
Că eu te iubesc pe tine
Tu eşti numai una.
Numai soare-n dimineaţă
Poate să ne spună:
Că tu eşti cea mai frumoasă
Una doar pe lume.
Astăzi dorul mă doboară
Dacă nu te văd:
- Tu eşti scumpa mea comoară
Doar în tine cred.
Poate să ne spună:
- Te iubesc ca prima oară
Tu eşti numai una.
Numai vântul care-adie
Poate să ne spună:
- Că eu te iubesc pe tine
În viaţă eşti doar una.
Numai luna cea senină
Poate să ne spună:
Că eu te iubesc pe tine
Tu eşti numai una.
Numai soare-n dimineaţă
Poate să ne spună:
Că tu eşti cea mai frumoasă
Una doar pe lume.
Astăzi dorul mă doboară
Dacă nu te văd:
- Tu eşti scumpa mea comoară
Doar în tine cred.
Nimic nu poţi face
Nimic nu poţi face
Nu mă lasă-un gând
Omul cum se naşte
Stă de-acum în rând.
Şi nici azi, nici mâine
Ferm vă spun c-aşa-i
Doar un dor pe lume
În viaţa asta ai:
Dor de mamă şi de ţară
Şi de plaiul drag,
Şi de lună şi de soare,
Pe-acest scump meleag.
Nu mă lasă-un gând
Omul cum se naşte
Stă de-acum în rând.
Şi nici azi, nici mâine
Ferm vă spun c-aşa-i
Doar un dor pe lume
În viaţa asta ai:
Dor de mamă şi de ţară
Şi de plaiul drag,
Şi de lună şi de soare,
Pe-acest scump meleag.
Pământu-n Univers şi Omul
Oricât de înrăiţi n-aţi fi,
Nu-i bine să vă învrăjbiţi.
O lume-ntreagă s-o iubiţi
Iar când te doare poţi să plângi.
Când clopotele bat în jur
Gândim la moarte şi tânjim
Lumea se-aşează în genunchi
Din nou la viaţă ne gândim.
Omule trăieşte-ţi viaţa
Care-i dată pe pământ.
De-ţi este greu, aşa ţi-i soarta
Cu ea să nu te lupţi nicicând.
Căci viaţa-i datorie sfântă
Lăsată pe pământ în Univers
Şi laşii se încumetă să plângă
Şi ei la viaţă totuşi se gândesc.
Aici mai poţi ca să priveşti
Cum soarele răsare-n zare...
Şi nu atunci când nu mai eşti
Când te usuci, precum o floare.
Iar când cei dragi pleacă-n apus
Pe calea veşnică şi tristă
Cei ce-au rămas vă cheamă-n vis
Ca mai apoi ei să vă schimbe.
Ce-i pasă-acestui Univers
Pentru un Om de pe pământ?
Că-ai dispărut ori viu mai eşti,
Dar ştiu - nimic nu înţeleg.
Şi nimenea aceste legi:
"Pământu-n Univers şi Omul"
N-o să le schimbe, să mă crezi
Cât va fiinţa tot Globul.
Nu-i bine să vă învrăjbiţi.
O lume-ntreagă s-o iubiţi
Iar când te doare poţi să plângi.
Când clopotele bat în jur
Gândim la moarte şi tânjim
Lumea se-aşează în genunchi
Din nou la viaţă ne gândim.
Omule trăieşte-ţi viaţa
Care-i dată pe pământ.
De-ţi este greu, aşa ţi-i soarta
Cu ea să nu te lupţi nicicând.
Căci viaţa-i datorie sfântă
Lăsată pe pământ în Univers
Şi laşii se încumetă să plângă
Şi ei la viaţă totuşi se gândesc.
Aici mai poţi ca să priveşti
Cum soarele răsare-n zare...
Şi nu atunci când nu mai eşti
Când te usuci, precum o floare.
Iar când cei dragi pleacă-n apus
Pe calea veşnică şi tristă
Cei ce-au rămas vă cheamă-n vis
Ca mai apoi ei să vă schimbe.
Ce-i pasă-acestui Univers
Pentru un Om de pe pământ?
Că-ai dispărut ori viu mai eşti,
Dar ştiu - nimic nu înţeleg.
Şi nimenea aceste legi:
"Pământu-n Univers şi Omul"
N-o să le schimbe, să mă crezi
Cât va fiinţa tot Globul.
Trecut-ai tu eterna cale
(vis despre mama)
Mamă, am vrut să-ţi spun
Durerile mele-duium,
Atât de multe,
Atât de multe şi de grele
Încât nu ştiu dacă le vei înţelege.
Mamă, am vrut să-ţi spun
Durerile mele-duium,
Atât de multe,
Atât de multe şi de grele
Încât nu ştiu dacă le vei înţelege.
Tu, mamă scumpă, nu mai eşti
Trecut-ai tu eterna cale,
În vis acolo te zăresc
Şi zilnic eu te plâng de jale.
Stai lângă vatra de cuptor
În flacăra de foc de vreascuri
Te pregăteai pâine să coci
Dar amintirile te-apasă.
Sunteţi în doi cu nepoţica
În faţa focului de rând cu tine
Ştiind prea bine că mămica
De acolo-n veci n-o să mai vină.
Şi te frământă gânduri multe
Te rogi în şoaptă îngânând
Cu ochi la nepoţica ţintă
De lacrimi faţa tot ştergând.
De ce-i aşa, de ce se-ntâmplă?:
Se-ntreabă mama-n gând pe sine,
Simţind prea bine că-n curând
Va părăsi această lume.
Afară-i noapte, bate vântul,
Iar satul pare pustiit
Mereu la tine-mi este gândul
În vis te văd că ai venit.
Să te întorci din nou acasă,
Te văd cum baţi încet la geam,
Pe noi să ne mai vezi o dată,
Aşa în vis eu mă gândeam.
De-ar fi să mai trăiesc o viaţă
Mi-i dor de fiica mea mereu,
Ca s-o mai văd la faţă-odată
Aşa-l rugam pe Dumnezeu.
Unde nu m-aş duce
Preţuiţi viaţa,
Preţuiţi-o mult,
Căci ea o singură dată
E lăsată pe-acest pământ...
Preţuiţi-o mult,
Căci ea o singură dată
E lăsată pe-acest pământ...
Unde nu m-aş duce,
Oricând mă întorc.
La casa mea scumpă
De care mi-i dor.
Mă-ntorc orişicând,
Când dorul m-apasă
La casa mea scumpă
Să-mi văd copilaşii.
Şi doru-mi de casă
Îmi vine mereu,
Deloc nu mă lasă
Şi plâng făr să vreu.
Acasă mă cheamă
Din nou nostalgia
Mă întorc în grabă
Copiii să-mi văd.
Nostalgie
La salcâmul cel din poartă
Gândul mă duce,
gândul mă-ncearcă...
Gândul mă duce,
gândul mă-ncearcă...
Nostalgia, nostalgia,
Nu mă lasă-n pace.
Nostalgia, nostalgia,
Nici când nu mă lasă.
Orişicând mi-i dor
Unde nu m-aş duce,
Casa cu pridvor
Mi-a rămas în suflet.
Dorul mă-nsoţeşte,
Zilnic făr' să vreau,
Casa părintească
Tu răgaz nu-mi dai!
Astăzi nu e nimeni
Din cei dragi ce-au fost.
Nici mama, nici tata
Nu se mai întorc!
Ei nu pot de-acolo
Să ne de-a de ştire.
Ne-a rămas doar dorul
Şi cu nostalgia.
Dorul, nostalgia
Nicicând nu mă lasă
Casa părintească
Îmi mai dă speranţă.
Iubeşte-mă, femeie
Femeie, tu, femeie,
ce tare dragă-mi eşti.
Ce taină doar tu ştii,
de nu doreşti să vezi.
Cum dorul mă apasă,
fiind din cel mai greu
Şi lacrima-i amară,
atunci când nu te văd.
Iubeşte-mă, femeie,
aşa cum sunt eu azi
Cărunt, cu părul
ca un fulg de nea.
Mereu să se repete
a noastră primăvara
Cum viaţa se începe
din abecedar.
Iubeşte-mă, femeie,
ca Eva pe Adam
Doar ştii, a fost o taină
şi-o oră de păcat.
Frumoasă este viaţa
când este fericită
Al meu destin eşti azi:
iubit eu – tu iubită.
ce tare dragă-mi eşti.
Ce taină doar tu ştii,
de nu doreşti să vezi.
Cum dorul mă apasă,
fiind din cel mai greu
Şi lacrima-i amară,
atunci când nu te văd.
Iubeşte-mă, femeie,
aşa cum sunt eu azi
Cărunt, cu părul
ca un fulg de nea.
Mereu să se repete
a noastră primăvara
Cum viaţa se începe
din abecedar.
Iubeşte-mă, femeie,
ca Eva pe Adam
Doar ştii, a fost o taină
şi-o oră de păcat.
Frumoasă este viaţa
când este fericită
Al meu destin eşti azi:
iubit eu – tu iubită.
Te-am cunoscut în primăvară
Dedicată soţiei Iulia
Rămâi aşa cum te-am ştiut
- În mai, în primăvară.
Numai pe tine te-am iubit,
Te mai iubesc ca prima oară.
Te-am cunoscut în primăvară,
Mi-ai fost tu dragostea dintâi,
Iar amintirile-mi vin iară,
Când înfloresc în mai salcâmi.
Te mai iubesc ca-n primăvară,
În suflet mi-ai rămas pe veci
Îmi eşti şi azi soţie dragă
Ca-n primăvară te iubesc!
Iar locul sfânt unde noi seara
Ne întâlneam sub alb salcâm
Frumos miroase primăvara
Si ne îndeamnă să iubim.
Sărmana noastră ţară
Sărmana noastră ţară
Cu plaiul tău străbun,
Mă-ntreb a câta oară
De ce suntem străini?
Moldovă, casa noastră
Cândva ai fost bogată
Aveai pământuri vaste
Azi ai rămas săracă.
Şi unde ţi-i pământul
Cel rodnic ca o mamă?
De ce nu-ţi ţii cuvântul
Ţării Moldovei, graiul?
Ajunge cât poporul
Nu-şi mai munceşte glia!
Şi unde-i viitorul
Mizând pe viclenie?
Unde ne este ţara
Cu munţii mari Carpaţi?
Nistrul curgând în mare
Şi dragostea de fraţi.
Aşa se-ntâmplă-n viaţă,
Când ţara e vândută
Nici râu, nici drum, nici mare
Nu mai vorbesc de munte.
Cu plaiul tău străbun,
Mă-ntreb a câta oară
De ce suntem străini?
Moldovă, casa noastră
Cândva ai fost bogată
Aveai pământuri vaste
Azi ai rămas săracă.
Şi unde ţi-i pământul
Cel rodnic ca o mamă?
De ce nu-ţi ţii cuvântul
Ţării Moldovei, graiul?
Ajunge cât poporul
Nu-şi mai munceşte glia!
Şi unde-i viitorul
Mizând pe viclenie?
Unde ne este ţara
Cu munţii mari Carpaţi?
Nistrul curgând în mare
Şi dragostea de fraţi.
Aşa se-ntâmplă-n viaţă,
Când ţara e vândută
Nici râu, nici drum, nici mare
Nu mai vorbesc de munte.
Pentru că o iubeşti
Prin viaţă treci precum fiorul:
Mângâi, săruţi, dezmierzi cu-alin,
Alungi durerea, vindeci dorul
Tu eşti lumina şi izvorul
Iubirii sacre pe pământ...
Cine poate fi mai mult
Decât o femeie?
Şi pe cine o săruţi?
Este ea, femeia.
Cine poate fi mai tare
Decât o femeie?
Şi-o doreşti a câta oară,
Este ea, femeia.
Cine poate fi mai blândă
Decât o femeie?
Şi la cine-ţi este gândul?
Este ea femeia.
Şi cine mâhnit te face
Dacă nu femeia?
Şi cine mai tare-ţi place?
Este ea, femeia.
Cine poate să te facă
Ca şi cum nu eşti?
Ca apoi să te împace
Pentru că-o iubeşti.
Ce miros de tei în seară
Dedicată soţiei Iulia
Ce miros de tei în seară
mă pătrunde făr-să vreau
Iar când merg cu domnişoara
mă îmbărbătez mereu.
Doar sunt clipe de iubire
în viaţa asta rar de tot,
Dar ce pot face cu mine,
de-s îndrăgostit eu foc.
Şi doar teii tainici-tineri
ne vor însoţi oricând,
De iubesc o fată mândră
este dragostea dintâi.
Şi de am iubit odată
în viaţa asta pe pământ,
Am iubit o mândră fată
şi voi fi cu ea oricând.
Sunt cu inima curată
Sunt cu inima curată,
Nu vreau răul nimănui.
Eu doresc doar bine-n viaţă
Răul are drumul lui.
Sunt cu inima fierbinte,
Aşa-mi este firea mea.
Nu doresc ca să mă vândă
Deşi mulţi doresc aşa.
Sunt cu inima deschisă
Pentru toţi amicii mei,
În viaţă iubesc liniştea
Dă-mi o pace, că-ţi dau trei.
Nu vreau răul nimănui.
Eu doresc doar bine-n viaţă
Răul are drumul lui.
Sunt cu inima fierbinte,
Aşa-mi este firea mea.
Nu doresc ca să mă vândă
Deşi mulţi doresc aşa.
Sunt cu inima deschisă
Pentru toţi amicii mei,
În viaţă iubesc liniştea
Dă-mi o pace, că-ţi dau trei.
Cântă greieraşii
Soarele-n apus. Linişte-i afară,
Şi doar greieraşii cântă a răcoare.
Cântecul lor tainic mi-a rămas pe veci
Şi-nsoţit de cântec doresc să trăiesc.
Şi doar câte-o dată, în seară senină
Câte-un câine latră de n-are stăpân el,
De-ţi pare că plânge după omul drag
Care nu mai este să-l mângâie-n prag.
Ce farmec de cântec îngână greieraşul,
De eşti la oraş nu vei avea şansa
Să-l auzi tu iar la sfârşit de zi
Toţi pleacă la somn fiind obosiţi.
Şi doar copilaşii doresc să mai stea,
Să mai fie-afară cu mama şi tata.
Pentru copii, viaţa abia sa-nceput,
Cântaţi greieraşilor, cântaţi cât mai mult.
Şi doar greieraşii cântă a răcoare.
Cântecul lor tainic mi-a rămas pe veci
Şi-nsoţit de cântec doresc să trăiesc.
Şi doar câte-o dată, în seară senină
Câte-un câine latră de n-are stăpân el,
De-ţi pare că plânge după omul drag
Care nu mai este să-l mângâie-n prag.
Ce farmec de cântec îngână greieraşul,
De eşti la oraş nu vei avea şansa
Să-l auzi tu iar la sfârşit de zi
Toţi pleacă la somn fiind obosiţi.
Şi doar copilaşii doresc să mai stea,
Să mai fie-afară cu mama şi tata.
Pentru copii, viaţa abia sa-nceput,
Cântaţi greieraşilor, cântaţi cât mai mult.
Liniştea dimineţii
Dimineaţa-i linişte
Nimic nu se-aude-n jur
Şi doar păsările cântă:
Acum ele sunt stăpâni.
Dup-o ploaie înceată, lină
Care-a fost câteva clipe
La soare-au ieşit albine
Să păstreze dulce-n stupuri.
Păsările cântă-n taină,
În grădină cu mult dor
Parcă-s toate dirijate,
Cântând bine-n unison!
Cât de mult iubesc sclipitul
Soarelui ce-apare-n zare
A păsărilor ciripitul
Frumuseţea-n primăvară.
Cine poate să conducă
Cântecele dimineaţa?
Greieraşul, broasca, cucul...
Împreună cântând viaţa.
Cine poate, cine oare
Îmi răspunde la-ntrebare?
De ce păsări zburătoare
Cântă-n zori şi pe răcoare?
Nimeni nu-ţi poate răspunde
Să doreşti cât n-ai dori,
Păsările-n jur de cântă
Înseamnă că mai trăim.
Nimic nu se-aude-n jur
Şi doar păsările cântă:
Acum ele sunt stăpâni.
Dup-o ploaie înceată, lină
Care-a fost câteva clipe
La soare-au ieşit albine
Să păstreze dulce-n stupuri.
Păsările cântă-n taină,
În grădină cu mult dor
Parcă-s toate dirijate,
Cântând bine-n unison!
Cât de mult iubesc sclipitul
Soarelui ce-apare-n zare
A păsărilor ciripitul
Frumuseţea-n primăvară.
Cine poate să conducă
Cântecele dimineaţa?
Greieraşul, broasca, cucul...
Împreună cântând viaţa.
Cine poate, cine oare
Îmi răspunde la-ntrebare?
De ce păsări zburătoare
Cântă-n zori şi pe răcoare?
Nimeni nu-ţi poate răspunde
Să doreşti cât n-ai dori,
Păsările-n jur de cântă
Înseamnă că mai trăim.
Te rog, rămâi!
Te rog, rămâi, rămâi o noapte,
Doar te iubesc atât de mult.
Să-ţi spun de dragoste în şoaptă
Iar tu în tihnă să asculţi.
Şi la lumina lunii pline
Să tot privesc la chipul tău.
Să-ţi văd privirea ta divină
Cu buze dulci şi sânii moi.
În astă noapte împreună
Doar clipe dulci de dor s-avem.
În doi privind la luna plină
De toate-n viaţă să uităm.
Te rog, rămâi, rămâi o oră
Doar te iubesc atât de mult.
Şi să-mi alini a mele doruri
Iar eu cu drag să te ascult.
Te rog, rămâi, rămâi o clipă,
Doar te iubesc atât de mult.
Să-mi spui doar câteva cuvinte
Iar eu pe veci să nu te uit.
Doar te iubesc atât de mult.
Să-ţi spun de dragoste în şoaptă
Iar tu în tihnă să asculţi.
Şi la lumina lunii pline
Să tot privesc la chipul tău.
Să-ţi văd privirea ta divină
Cu buze dulci şi sânii moi.
În astă noapte împreună
Doar clipe dulci de dor s-avem.
În doi privind la luna plină
De toate-n viaţă să uităm.
Te rog, rămâi, rămâi o oră
Doar te iubesc atât de mult.
Şi să-mi alini a mele doruri
Iar eu cu drag să te ascult.
Te rog, rămâi, rămâi o clipă,
Doar te iubesc atât de mult.
Să-mi spui doar câteva cuvinte
Iar eu pe veci să nu te uit.
Satul în amurg…
Un val alb de ceaţă
Trece peste sat,
Satu'-n depărtare
Pare-a fi uitat.
Satul în amurg
Lin se pierde-n zare,
Şi doar câinii buni
Singuratici latră.
Latră doar sunt câini
Şi ziua şi noaptea,
Simţind că stăpânul
Nu mai este-n viaţă!
Însă omul în viaţă
După cum noi ştim
Nu e singuratic
Pe acest pământ.
Doar în jur e lumea
Pe care-o iubeşti
De mai latră câinii
Mai vrei să trăieşti.
Trece peste sat,
Satu'-n depărtare
Pare-a fi uitat.
Satul în amurg
Lin se pierde-n zare,
Şi doar câinii buni
Singuratici latră.
Latră doar sunt câini
Şi ziua şi noaptea,
Simţind că stăpânul
Nu mai este-n viaţă!
Însă omul în viaţă
După cum noi ştim
Nu e singuratic
Pe acest pământ.
Doar în jur e lumea
Pe care-o iubeşti
De mai latră câinii
Mai vrei să trăieşti.
Nucul mă întreabă
Satul meu în noapte
Şi cu lună plină
Nu odată-n şoaptă
Eu vorbesc cu tine.
Nucul nostru verde
Rotit din ogradă
Mă întreabă-adesea:
"Unde este mama?"
Ce pot eu răspunde
Unui foşnet veşnic:
"Că mama e una
Şi ea nu mai este?"
I-am răspuns că este
Că mama-i cu noi
Iar de nu-i alături -
Sufletu-i cu noi!
Iar în zori de zi
De nu se va trezi
O să ştim că-n viaţă
Mama-a obosit.
Şi cu lună plină
Nu odată-n şoaptă
Eu vorbesc cu tine.
Nucul nostru verde
Rotit din ogradă
Mă întreabă-adesea:
"Unde este mama?"
Ce pot eu răspunde
Unui foşnet veşnic:
"Că mama e una
Şi ea nu mai este?"
I-am răspuns că este
Că mama-i cu noi
Iar de nu-i alături -
Sufletu-i cu noi!
Iar în zori de zi
De nu se va trezi
O să ştim că-n viaţă
Mama-a obosit.
Ani au trecut
Noapte senină,
Noapte albastră,
Eu am fost tânăr,
Am fost odată.
Ani au trecut,
Ani au plecat,
Câte-am dorit
S-au întâmplat.
Anii grăbiţi
Au trecut ca-n vis,
Ani au trecut
Ca gândul s-au dus.
Ani au plecat,
Ani au trecut,
Azi întristat
Sunt şi mai mult.
Inima tânără
A fost cândva.
Doresc şi mâine,
Să mai fie-aşa.
Numai speranţa
În ziua de mâine
Mă însoţeşte
La fapte mai bune.
Noapte albastră,
Eu am fost tânăr,
Am fost odată.
Ani au trecut,
Ani au plecat,
Câte-am dorit
S-au întâmplat.
Anii grăbiţi
Au trecut ca-n vis,
Ani au trecut
Ca gândul s-au dus.
Ani au plecat,
Ani au trecut,
Azi întristat
Sunt şi mai mult.
Inima tânără
A fost cândva.
Doresc şi mâine,
Să mai fie-aşa.
Numai speranţa
În ziua de mâine
Mă însoţeşte
La fapte mai bune.
Ochi negri-căprui
Mândra-n bluză albă
Ochi negri căprui,
Am rămas pe noapte
Numai ei să-i spun.
Mândra ma-ntrebat:
„Dacă-i frig afară?”
Ca s-aşterne patul
În casa cea mare.
I-am răspuns mândruţei:
„Chiar de este frig
Numai împreună
O să ne-ncălzim”
Am rămas în noapte
Şi era chiar frig
Am răspuns în şoaptă
„Doar în doi să fim”
Şi de-i frig afară,
Ori de este cald
Mândra mea e-o floare
Nimănui n-o dau!
Ochi negri căprui,
Am rămas pe noapte
Numai ei să-i spun.
Mândra ma-ntrebat:
„Dacă-i frig afară?”
Ca s-aşterne patul
În casa cea mare.
I-am răspuns mândruţei:
„Chiar de este frig
Numai împreună
O să ne-ncălzim”
Am rămas în noapte
Şi era chiar frig
Am răspuns în şoaptă
„Doar în doi să fim”
Şi de-i frig afară,
Ori de este cald
Mândra mea e-o floare
Nimănui n-o dau!
Gându-mi e la tine
Dimineaţa-i linişte, soarele răsare
Dinspre lac spre maluri adie a răcoare.
Şi-n lumina soarelui se zăresc în zare
Harnice albine, ieşind la strâns floarea.
Undeva departe mie-mi este gândul
Şi-mi apare-n faţă al tău chip şi zâmbet,
Şi-aş dori deseară lângă un salcâm
După-o zi cu soare să ne întâlnim.
Cred să vii, tu dragă, sper că mă iubeşti
Şi atunci în grabă găsim adăpost.
Gându-mi e la tine şi să ne iubim
Undeva departe cu miros de fân.
Iar tu îmbătată de a mea privire,
În grabă s-arunci totul de pe tine
Şi să fim doar noi în taina iubirii
Cum Adam şi Eva fără despărţire.
Doar după o noapte eu am înţeles:
Dragostea curată-i atunci când iubeşti
De aceea-ţi spun că mult te iubesc
De nu eşti alături - viaţa n-are sens.
Dinspre lac spre maluri adie a răcoare.
Şi-n lumina soarelui se zăresc în zare
Harnice albine, ieşind la strâns floarea.
Undeva departe mie-mi este gândul
Şi-mi apare-n faţă al tău chip şi zâmbet,
Şi-aş dori deseară lângă un salcâm
După-o zi cu soare să ne întâlnim.
Cred să vii, tu dragă, sper că mă iubeşti
Şi atunci în grabă găsim adăpost.
Gându-mi e la tine şi să ne iubim
Undeva departe cu miros de fân.
Iar tu îmbătată de a mea privire,
În grabă s-arunci totul de pe tine
Şi să fim doar noi în taina iubirii
Cum Adam şi Eva fără despărţire.
Doar după o noapte eu am înţeles:
Dragostea curată-i atunci când iubeşti
De aceea-ţi spun că mult te iubesc
De nu eşti alături - viaţa n-are sens.
Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat de toate
Că-n ţară nu se vindecă
Şi bântuie o boală
Numită-n lume-"racul".
Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat că-n ţară
Primejdia ne paşte
Şi nu suntem în stare
Ca boala să ne lase.
Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat de viaţă
Că nu putem să-nvingem
În ţară sărăcia
Şi şansa la speranţă.
Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat că ţara
În care noi muncim
Nu-nvinge nici o boală
Atunci când noi dorim.
Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat mereu
Oftiga nu ne lasă
Ea bântuie prin sate
So-nvingem nu putem!
Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat că speri
Să faci mai multe-n viaţă
Să reîntorci din moarte
Mai mulţi bolnavi ca ieri.
Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat cu gândul
Doreşti prosperitate
Poporul ca să tindă
Spre buna sănătate.
Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat de moartea
Oricărui om în parte
Nimic nu-i poţi tu face
De i-a venit lui ceasul.
Eşti vinovat tu, Doctore
Că inima-ţi mai bate
Şi bate ca nebuna.
Doreşti să-nvingi şi moartea
Dar viaţa este una.
Eşti vinovat tu, Doctore
Că încă mai trăieşti.
Din când în când îţi vine
Tu să mai scrii şi versuri
Când te framântă gândul.
Ce-i viaţa pe pământ
Tu, Doctore nu ştii
Menirea ta oricând
Ca să salvezi doar viaţa
Acelor suferinzi.
Eşti vinovat de toate
Că-n ţară nu se vindecă
Şi bântuie o boală
Numită-n lume-"racul".
Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat că-n ţară
Primejdia ne paşte
Şi nu suntem în stare
Ca boala să ne lase.
Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat de viaţă
Că nu putem să-nvingem
În ţară sărăcia
Şi şansa la speranţă.
Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat că ţara
În care noi muncim
Nu-nvinge nici o boală
Atunci când noi dorim.
Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat mereu
Oftiga nu ne lasă
Ea bântuie prin sate
So-nvingem nu putem!
Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat că speri
Să faci mai multe-n viaţă
Să reîntorci din moarte
Mai mulţi bolnavi ca ieri.
Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat cu gândul
Doreşti prosperitate
Poporul ca să tindă
Spre buna sănătate.
Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat de moartea
Oricărui om în parte
Nimic nu-i poţi tu face
De i-a venit lui ceasul.
Eşti vinovat tu, Doctore
Că inima-ţi mai bate
Şi bate ca nebuna.
Doreşti să-nvingi şi moartea
Dar viaţa este una.
Eşti vinovat tu, Doctore
Că încă mai trăieşti.
Din când în când îţi vine
Tu să mai scrii şi versuri
Când te framântă gândul.
Ce-i viaţa pe pământ
Tu, Doctore nu ştii
Menirea ta oricând
Ca să salvezi doar viaţa
Acelor suferinzi.
Alfabetul latin
Vorbim cu toţi aceeaşi limbă,
Lăsată-n suflet de străbuni.
De ce atunci nu poate-nvinge
În ţară alfabetul cel latin?
Ori nu suntem stăpâni acasă,
De-a supraveţui la carte?
Ori conştiinţa nu ne lasă,
De-a deveni o limbă vastă?
Să nu ne fie de ruşine
În ţara noastră să citim?
Firesc cu buchiile latine
Că doar acasă noi trăim?
Sperăm la conştiinţa noastră
Vom fi stăpâni noi întru totul
Iar ţara noastră românească
S-o proslăvim în orice strofă.
Să nu ne ponegrim noi ţara
Iar graiul să răsune pretutideni
Sperăm să fim o Românie Mare
Şi-n veci nicicui să nu ne vindem.
A noastră limbă este mândră
Lăsată din strămoşi, străbuni
Nici alfabetul nu se vinde
Precum nici ţara de români.
Sub cerul albastru aici pe pământ
Sfânt alfabetul şi limba română.
Ajută-ne Doamne să-l ocrotim
De forţele rele, şovine, păgâne.
Venim din străbuni de la Ştefan cel Sfânt
Cu neamul şi graiul latin fără teamă
Al nostru să fie acesta pământ
Să nu mai plătim nimănui nici o vamă.
Lăsată-n suflet de străbuni.
De ce atunci nu poate-nvinge
În ţară alfabetul cel latin?
Ori nu suntem stăpâni acasă,
De-a supraveţui la carte?
Ori conştiinţa nu ne lasă,
De-a deveni o limbă vastă?
Să nu ne fie de ruşine
În ţara noastră să citim?
Firesc cu buchiile latine
Că doar acasă noi trăim?
Sperăm la conştiinţa noastră
Vom fi stăpâni noi întru totul
Iar ţara noastră românească
S-o proslăvim în orice strofă.
Să nu ne ponegrim noi ţara
Iar graiul să răsune pretutideni
Sperăm să fim o Românie Mare
Şi-n veci nicicui să nu ne vindem.
A noastră limbă este mândră
Lăsată din strămoşi, străbuni
Nici alfabetul nu se vinde
Precum nici ţara de români.
Sub cerul albastru aici pe pământ
Sfânt alfabetul şi limba română.
Ajută-ne Doamne să-l ocrotim
De forţele rele, şovine, păgâne.
Venim din străbuni de la Ştefan cel Sfânt
Cu neamul şi graiul latin fără teamă
Al nostru să fie acesta pământ
Să nu mai plătim nimănui nici o vamă.
1 septembrie 2004
Mă uit la tot ce se întâmplă
În ţară, în lume, pe glolb
În minte îmi vin trei cuvinte,
Pământ, raţiune şi om.
Mă uit la ţara în care,
Rusia-i frate mai mare
Şi simt o durere mai tare
Ce lucruri se-ntâmplă în ţară.
Ce ţară-i aceasta Doamne,
Ce lume-a venit pe pământ
Copiii venind la şcoală
Ostatici în ţară devin.
Ceva se întâmplă cu ţara,
Puterea fiind mai presus
De vine copilul la şcoală
Şi-şi perde şi viaţă şi vis.
Unde e omul cu raţiune
Menit de-a trăi pe pământ?
Opriţi cele rele în lume
Anticriştii fiind nimiciti!
Să nu mai ştim de războaie
Aţâţate de terorişti-anticrişti?
Dorim ca copiii la şcoală
Să-nveţe în linişte, fericiţi.
Deşteaptă-te române, frate
La lupta cu calvarul pe pământ
Urmaşii să trăiască-n libertate
Poporul să muncească cu avânt!
Iar ziua de întâi septembrie
Cum a şi fost şi să rămâna,
În ţara cunoştinţelor dorite,
În ţara paşnică şi ocrotită.
În ţară, în lume, pe glolb
În minte îmi vin trei cuvinte,
Pământ, raţiune şi om.
Mă uit la ţara în care,
Rusia-i frate mai mare
Şi simt o durere mai tare
Ce lucruri se-ntâmplă în ţară.
Ce ţară-i aceasta Doamne,
Ce lume-a venit pe pământ
Copiii venind la şcoală
Ostatici în ţară devin.
Ceva se întâmplă cu ţara,
Puterea fiind mai presus
De vine copilul la şcoală
Şi-şi perde şi viaţă şi vis.
Unde e omul cu raţiune
Menit de-a trăi pe pământ?
Opriţi cele rele în lume
Anticriştii fiind nimiciti!
Să nu mai ştim de războaie
Aţâţate de terorişti-anticrişti?
Dorim ca copiii la şcoală
Să-nveţe în linişte, fericiţi.
Deşteaptă-te române, frate
La lupta cu calvarul pe pământ
Urmaşii să trăiască-n libertate
Poporul să muncească cu avânt!
Iar ziua de întâi septembrie
Cum a şi fost şi să rămâna,
În ţara cunoştinţelor dorite,
În ţara paşnică şi ocrotită.
Odă strămoşilor
Noi, care-am venit aici prin veacuri,
De la strămoşi păstrând ce-i mai de preţ,
De ce acum în timpurile noastre
Suntem duşmani şi umiliţi în veci?
Toţi ştim c-a noastră fire-i românească
Călită prin războaie de la strămoşii daci,
De ce atunci Moldova astăzi
Nu-mbracă haina neamului firească?
Oare puţin pentru Moldova noastră
A cucerit bătrânul Mircea, Ştefan-Vodă,
Pentru ca noi acum fiind în viaţă
Să împărţim pământul drag Moldova?
Câte războaie-a câştigat fiind la tronul ţării,
Acel Ştefan numit în veci cel Sfânt şi Mare,
De-aveau o teamă-n şir de ani boierii,
Că Ţara Românească să devină-o ţară tare.
În istoria de neam din veac în veac încoace
Presus a fost Ştefan cel Mare-Sfânt
Care-a unit neamul român în toate
Şi-a proslăvit în veci acest pământ.
Iar acum, după atâţia ani de timpuri grele,
Prin care-a trecut a noastră ţară mare
Şi Ştefan şi străbunii sunt daţi uitării
De-mi pare că Moldova-i cu ultima suflare.
Nu vreau să cred că nu ne vom renaşte,
Prin truda noastră şi prin dragostea de neam,
Vom fi puternici prin unirea noastră,
Aşa cum ne-a lăsat cel Sfânt şi Mare Ştefan
De la strămoşi păstrând ce-i mai de preţ,
De ce acum în timpurile noastre
Suntem duşmani şi umiliţi în veci?
Toţi ştim c-a noastră fire-i românească
Călită prin războaie de la strămoşii daci,
De ce atunci Moldova astăzi
Nu-mbracă haina neamului firească?
Oare puţin pentru Moldova noastră
A cucerit bătrânul Mircea, Ştefan-Vodă,
Pentru ca noi acum fiind în viaţă
Să împărţim pământul drag Moldova?
Câte războaie-a câştigat fiind la tronul ţării,
Acel Ştefan numit în veci cel Sfânt şi Mare,
De-aveau o teamă-n şir de ani boierii,
Că Ţara Românească să devină-o ţară tare.
În istoria de neam din veac în veac încoace
Presus a fost Ştefan cel Mare-Sfânt
Care-a unit neamul român în toate
Şi-a proslăvit în veci acest pământ.
Iar acum, după atâţia ani de timpuri grele,
Prin care-a trecut a noastră ţară mare
Şi Ştefan şi străbunii sunt daţi uitării
De-mi pare că Moldova-i cu ultima suflare.
Nu vreau să cred că nu ne vom renaşte,
Prin truda noastră şi prin dragostea de neam,
Vom fi puternici prin unirea noastră,
Aşa cum ne-a lăsat cel Sfânt şi Mare Ştefan
Două taine
În viaţă orice om de vine
Se naşte de-acum cu soartă
Două taine sunt pe lume:
Naşterea, precum şi moartea.
Şi la una şi la alta
Tot depinde doar de soartă.
N-a fost nimeni întrebat,
De-a sosit ceasul în prag.
Naşterea e bucurie
Cu nerăbdare aşteptând
Alta-i când în veşnicie -
Ai plecat de pe pământ.
Cine-mi spune de ce moartea
Când mai bine-i de trăit
Ea vine ca să te prade
Ca un barbar şi un hain?
Ea te duce-n întuneric,
Unde nimeni nu te vede
Vom zăcea acolo, frate,
Veacuri mii nenumărate.
Chin năprasnic şi amarnic,
Care vine peste toţi
Să nu credeţi că toţi viii
N-au să fie printre morţi.
De-aceea vin cu grijă
Faţă de cei muritori,
Nu uitaţi că viaţa-i una
Şi ea trece sclipitor.
Recunosc că-n astă viaţă
Milostivă mi-a fost soarta
M-am născut cu a mea stea
S-o trăesc cum oi putea.
De-am venit pe-acest pământ,
N-avem dreptul să nu fim.
Înţelepţi şi oameni buni
Pe parcursu-ntregii vieţi.
Se naşte de-acum cu soartă
Două taine sunt pe lume:
Naşterea, precum şi moartea.
Şi la una şi la alta
Tot depinde doar de soartă.
N-a fost nimeni întrebat,
De-a sosit ceasul în prag.
Naşterea e bucurie
Cu nerăbdare aşteptând
Alta-i când în veşnicie -
Ai plecat de pe pământ.
Cine-mi spune de ce moartea
Când mai bine-i de trăit
Ea vine ca să te prade
Ca un barbar şi un hain?
Ea te duce-n întuneric,
Unde nimeni nu te vede
Vom zăcea acolo, frate,
Veacuri mii nenumărate.
Chin năprasnic şi amarnic,
Care vine peste toţi
Să nu credeţi că toţi viii
N-au să fie printre morţi.
De-aceea vin cu grijă
Faţă de cei muritori,
Nu uitaţi că viaţa-i una
Şi ea trece sclipitor.
Recunosc că-n astă viaţă
Milostivă mi-a fost soarta
M-am născut cu a mea stea
S-o trăesc cum oi putea.
De-am venit pe-acest pământ,
N-avem dreptul să nu fim.
Înţelepţi şi oameni buni
Pe parcursu-ntregii vieţi.
Ultimul drum
În memoria poetului V. Vîsoţski (1938-1980)
Fraţilor, vă rog din suflet, nu grăbiţi carul cu boi
De la casa de pe urmă nu se-ntoarce înapoi
De aceea-n astă clipă aş mai vrea să fiu cu voi,
Să privesc la lumea tristă petrecându-mă-n zăvoi.
La căsuţa sub pământ fără uşă şi fereşti
Acest somn e un vis frânt în vieţele omeneşti
Aş mai vrea să fiu acasă cu copiii împreună
Însă moartea nu te lasă, ea vine ca o furtună.
Aş mai vrea încă o dată să vă văd pe toţi în vis
Dar cum ştiţi nu mai am şansa, de-am plecat de pe pământ.
Toate visurile, care au rămas pe acest pământ
Vor veni la fiecare la cel viu şi la cel scump.
De-aceea înc-odată eu vă rog şi-ngenunchez,
Când mă va petrece satul lin cu carul mă duceţi
Este drumul de pe urmă şi vine la fiecare.
Nu grăbiţi boii cu carul, chiar de e făr-de-nturnare.
Aş dori încă-un popas: să-mi văd încă-o dată satul,
Să-mi văd casa părintească cu copiii şi nevasta.
Aş mai vrea încă o dată să fiu viu pe-acest pământ
Orice început de viaţă evident are sfârşit.
Fraţilor, vă rog din suflet, nu grăbiţi carul cu boi
De la casa de pe urmă nu se-ntoarce inapoi,
Aşa petrecut a fost în drumul lung Hamlet-Vîsoţski
El fiind ca un proroc chiar şi-a scris şi moartea-n versuri.
joi, 5 mai 2011
Drumu-i greu...
Drumu-i greu,
iar timpul zboară...
Nici o clipă n-o rataţi
Dorul, dragostea de ţară
Cu sfinţenie să păstraţi!
Drumu-i greu,
iar timpul trece...
Să nu pierdeţi nici o clipă
Cred în ţară, ea î-mi este
Cea mai scumpă şi iubită!
Drumu-i greu,
iar timpul bate...
La uşa amintirilor
Aşa inima-mi se zbate
Când de ţară-mi este dor!
Drumu-i greu,
şi e departe...
Anii trec pe rând grăbiţi
Vă doresc doar numai pace
Fiţi în ţară fericiţi!
iar timpul zboară...
Nici o clipă n-o rataţi
Dorul, dragostea de ţară
Cu sfinţenie să păstraţi!
Drumu-i greu,
iar timpul trece...
Să nu pierdeţi nici o clipă
Cred în ţară, ea î-mi este
Cea mai scumpă şi iubită!
Drumu-i greu,
iar timpul bate...
La uşa amintirilor
Aşa inima-mi se zbate
Când de ţară-mi este dor!
Drumu-i greu,
şi e departe...
Anii trec pe rând grăbiţi
Vă doresc doar numai pace
Fiţi în ţară fericiţi!
Tu, Basarabie
Tu, Basarabie străbună
Cu oameni iubitori de pace;
De ce mai ai graniţe de sârmă?
Ce-n două ţara ne-o desparte!
Tu, Basarabie chinuită,
Prin anii de restrişte grei;
De ce din nou eşti umilită?
De ce izbândă tu nu vrei!
Tu, Basarabie blajină,
Cu graiul tău frumos, curat;
De ce doreşti din nou să vină?
Acei cândva ce te-au furat!
Tu, Basarabie iubită,
De-ntreg poporul cel român;
De ce şi azi eşti "bolşevică"?
Cu-acei ce-ţi fac atât venin!
Tu, Basarabie cu dor,
De codrii verzi înconjurată;
Având un astfel de popor!
De ce nu vreai tu dezjugată?
Tu, Basarabie cu grai,
Şi alfabetul cel latin;
Cât timp pe gânduri o să stai?
Să ne conducă–acei şovini!
Tu, Basarabie cu fraţi,
Dar fără drumul tău spre mare;
Şi fără munţii dragi Carpaţi
De ce nu vreai împreunarea?
Tu, Basarabie divină,
Cu suflet mare şi curat;
Ţi-i dor, noi ştim, de Bucovina
Şi ea îţi este ca un frate!
Dorim o Românie Mare
De Ştefan Sfânt pe veci lăsată!
Trecând prin straşnice calvare
Oricând a fost ţară bogată!
Cu oameni iubitori de pace;
De ce mai ai graniţe de sârmă?
Ce-n două ţara ne-o desparte!
Tu, Basarabie chinuită,
Prin anii de restrişte grei;
De ce din nou eşti umilită?
De ce izbândă tu nu vrei!
Tu, Basarabie blajină,
Cu graiul tău frumos, curat;
De ce doreşti din nou să vină?
Acei cândva ce te-au furat!
Tu, Basarabie iubită,
De-ntreg poporul cel român;
De ce şi azi eşti "bolşevică"?
Cu-acei ce-ţi fac atât venin!
Tu, Basarabie cu dor,
De codrii verzi înconjurată;
Având un astfel de popor!
De ce nu vreai tu dezjugată?
Tu, Basarabie cu grai,
Şi alfabetul cel latin;
Cât timp pe gânduri o să stai?
Să ne conducă–acei şovini!
Tu, Basarabie cu fraţi,
Dar fără drumul tău spre mare;
Şi fără munţii dragi Carpaţi
De ce nu vreai împreunarea?
Tu, Basarabie divină,
Cu suflet mare şi curat;
Ţi-i dor, noi ştim, de Bucovina
Şi ea îţi este ca un frate!
Dorim o Românie Mare
De Ştefan Sfânt pe veci lăsată!
Trecând prin straşnice calvare
Oricând a fost ţară bogată!
În Ţara România
Nu vreau să-mi vindeţi ţara
Cea mândră ca-n poveste
Doresc împreunarea
Iar România veşnică!
Precum pământul veşnic
Noi zilnic să-l păstrăm
Cu soare şi cu lună
Nicicând să nu uităm!
Nu vreau ca ţara mamă
Să fie învrăjbită,
Plecând peste hotare
Să-şi caute izbândă!
Precum un fir de iarbă
Frumos în primăvară
Să nu se ofilească
Să aibă răsuflare!
Doresc aici izbândă
Să înflorească glia
În ţara noastră mândră
În Ţara România!
Cea mândră ca-n poveste
Doresc împreunarea
Iar România veşnică!
Precum pământul veşnic
Noi zilnic să-l păstrăm
Cu soare şi cu lună
Nicicând să nu uităm!
Nu vreau ca ţara mamă
Să fie învrăjbită,
Plecând peste hotare
Să-şi caute izbândă!
Precum un fir de iarbă
Frumos în primăvară
Să nu se ofilească
Să aibă răsuflare!
Doresc aici izbândă
Să înflorească glia
În ţara noastră mândră
În Ţara România!
Punctul
La sfârşitul gândului
Vrei nu vrei, dar este-aşa;
Necesar e punct să pui
Aşa e gramatica!
Dar aşa se-ntâmplă numai
Pe hârtie când le scrii,
Şi nu doar printre lume
La sfârşitul vieţii lui!
Cine nu-şi doreşte oare
Trăind viaţa pe pământ,
Înainte ca să moară
La sfârşit să pună punct!?
Însă-aşa e viaţa noastră
Gându-ţi este doar la muncă,
Chiar şi-o sută să trăiască,
Cine-ar vrea să-şi pună punctul?
Îşi face planuri de-a munci
Ani mai mulţi de-o sută;
Nici cu gândul de-a muri,
Nu-şi doreşte punctul.
Însă ştim că viaţa-i scurtă
Ca un răsărit de soare,
Nici un om nu pune punctul-
Azi ori mâine totuşi moare!
Vrei nu vrei, dar este-aşa;
Necesar e punct să pui
Aşa e gramatica!
Dar aşa se-ntâmplă numai
Pe hârtie când le scrii,
Şi nu doar printre lume
La sfârşitul vieţii lui!
Cine nu-şi doreşte oare
Trăind viaţa pe pământ,
Înainte ca să moară
La sfârşit să pună punct!?
Însă-aşa e viaţa noastră
Gându-ţi este doar la muncă,
Chiar şi-o sută să trăiască,
Cine-ar vrea să-şi pună punctul?
Îşi face planuri de-a munci
Ani mai mulţi de-o sută;
Nici cu gândul de-a muri,
Nu-şi doreşte punctul.
Însă ştim că viaţa-i scurtă
Ca un răsărit de soare,
Nici un om nu pune punctul-
Azi ori mâine totuşi moare!
În tăcerea de izvor
Pe acelaşi drum în seară
Vântul bate lin, mereu,
Încântat de primăvară
Mult doream să te mai văd!
Pomii verzi în primăvară
Înfloreau ca-n anii buni,
Eu cu dorul meu cel mare
Te-aşteptam să vii în drum!
Te vedeam cum vii în vale
Lângă-al nostru lin izvor
Doar salcâmii albi în floare
Ne erau însoţitori!
Ne alăturam îndată
Fiind copleşiţi de dor
Şi priveam unul la altul
În tăcerea de izvor!
Cât de tainică-dorită,
Dragostea-i pe-acest pământ
Doar cu tine viaţa-i scumpă
Numai tu îmi eşti în gând!
Vântul bate lin, mereu,
Încântat de primăvară
Mult doream să te mai văd!
Pomii verzi în primăvară
Înfloreau ca-n anii buni,
Eu cu dorul meu cel mare
Te-aşteptam să vii în drum!
Te vedeam cum vii în vale
Lângă-al nostru lin izvor
Doar salcâmii albi în floare
Ne erau însoţitori!
Ne alăturam îndată
Fiind copleşiţi de dor
Şi priveam unul la altul
În tăcerea de izvor!
Cât de tainică-dorită,
Dragostea-i pe-acest pământ
Doar cu tine viaţa-i scumpă
Numai tu îmi eşti în gând!
Codrii verzi sub cer albastru
Codrii verzi sub cer albastru
Lin foşnesc în orice zi,
N-au astâmpăr ei nici noaptea
Parcă sunt ca lumea vii!
Cine noaptea îi ascultă
Luna când pluteşte lin,
Decât doar îndrăgostiţii
Spre seară la tine vin!
Şi, fiind cuprinşi de farmec,
În astă noapte chiar senină
Nu refuză-o sărutare
Fata mândră şi divină!
Codrii verzi sub cer senin
Lin foşnesc în orice seară,
Doar la tine noi venim
Dragostea-i ca primăvara!
Lin foşnesc în orice zi,
N-au astâmpăr ei nici noaptea
Parcă sunt ca lumea vii!
Cine noaptea îi ascultă
Luna când pluteşte lin,
Decât doar îndrăgostiţii
Spre seară la tine vin!
Şi, fiind cuprinşi de farmec,
În astă noapte chiar senină
Nu refuză-o sărutare
Fata mândră şi divină!
Codrii verzi sub cer senin
Lin foşnesc în orice seară,
Doar la tine noi venim
Dragostea-i ca primăvara!
Cad frunzele
Şi câmpia-i vestejită
Şi lunca e ruginită
Frunzele în aer zboară
Şi lasă crenguţa goală…
Toamnă este-afară,
Vântul bate rece
Soarele răsare
Şi lin se petrece.
Mai vrea să-ncălzească
Crenguţele vii,
Însă frunza cade –
Se trece-n pustiu!
A trecut iar vara
Veşnică părea
Frumuseţe-n viaţă
Cu soare-o păstra
Iar acum când toamna
Rece bate vântul,
Frunza-şi lasă gazda,
Îngălbenind, ea plânge
Şi doar pomul care
Rămâne pustiu,
Cade-n hibernare
Pregătit să fie
Pentru primăvara
Anului ce vine
Frumuseţe rară
Pentru om şi glie!
Ţară, scumpa mea Moldovă
Ţară, scumpa mea Moldovă
Limba noastră cea română
Îmi iubesc nespus poporul,
Mă mândresc cu glia-mumă!
Ce ne facem fără ţară
Venită din bătrâni-strămoşi?
Ori nu dorim o ţară Mare
Din veac în veac aşa a fost!
De ce nu vrem să fim români
În ţara noastră-acasă
Şi împăcaţi pe veci să fim
Doar în Moldova noastră!
Ori nu gândiţi că toţi odată
Indiferent de om şi glie,
Ne va veni în viaţă moartea
Atunci n-ajută nimeni!
Cât voi fi aici în viaţă,
Voi iubi acest pământ,
Ţara mea, Moldova dragă
Zilnic eu te port în gând!
Limba noastră cea română
Îmi iubesc nespus poporul,
Mă mândresc cu glia-mumă!
Ce ne facem fără ţară
Venită din bătrâni-strămoşi?
Ori nu dorim o ţară Mare
Din veac în veac aşa a fost!
De ce nu vrem să fim români
În ţara noastră-acasă
Şi împăcaţi pe veci să fim
Doar în Moldova noastră!
Ori nu gândiţi că toţi odată
Indiferent de om şi glie,
Ne va veni în viaţă moartea
Atunci n-ajută nimeni!
Cât voi fi aici în viaţă,
Voi iubi acest pământ,
Ţara mea, Moldova dragă
Zilnic eu te port în gând!
Clopot de biserică
Clopot vechi din sat
Mulţi ani n-ai sunat
Şi nu-i vina ta
Dar a tuturora!
Cum puteai să suni tu,
Să ne dai de ştire
Neavând biserică
Şi nici mănăstire!
Sa-ntâmplat să fie
Şi-n Moldova noastră
Din nou mănăstire
Biserică albastră.
De unde să sune
Clopotul cel trist
Că astăzi pe lume
Un om viu s-a stins!
Dar mai mult în viaţă
Una am fi vrut:
„Să ne dai de ştire
Un om s-a născut!”
Mulţi ani n-ai sunat
Şi nu-i vina ta
Dar a tuturora!
Cum puteai să suni tu,
Să ne dai de ştire
Neavând biserică
Şi nici mănăstire!
Sa-ntâmplat să fie
Şi-n Moldova noastră
Din nou mănăstire
Biserică albastră.
De unde să sune
Clopotul cel trist
Că astăzi pe lume
Un om viu s-a stins!
Dar mai mult în viaţă
Una am fi vrut:
„Să ne dai de ştire
Un om s-a născut!”
Doamne, fă să fie bine
Doamne, fă să fie bine
Să fim împăcaţi mereu;
Pace în întreaga lume
Să nu uiţi de neamul meu!
Doamne, fă să fim uniţi
Cum am fost cândva, odată;
Iar poporul fericit
Tu doar eşti fără de moarte!
Doamne, fă să fim cuminţi
Şi cu sufletu-mpăcat;
Grijă de copiii scumpi
De măicuţă şi de tată!
Doamne, fă s-avem credinţă
Şi izbândă-n viitor;
De-ajuns câtă umilinţă
Astăzi suferă-un popor!
Doamne-ajută-ne pe noi
Să ne împăcăm ca fraţii;
Nu dorim nicicând război
Orice om doreşte pace!
Doamne, fă să fie bine
Mă rog ţie că eşti sfânt;
Şi cu soare şi cu lună
Să păstrăm acest pământ!
Să fim împăcaţi mereu;
Pace în întreaga lume
Să nu uiţi de neamul meu!
Doamne, fă să fim uniţi
Cum am fost cândva, odată;
Iar poporul fericit
Tu doar eşti fără de moarte!
Doamne, fă să fim cuminţi
Şi cu sufletu-mpăcat;
Grijă de copiii scumpi
De măicuţă şi de tată!
Doamne, fă s-avem credinţă
Şi izbândă-n viitor;
De-ajuns câtă umilinţă
Astăzi suferă-un popor!
Doamne-ajută-ne pe noi
Să ne împăcăm ca fraţii;
Nu dorim nicicând război
Orice om doreşte pace!
Doamne, fă să fie bine
Mă rog ţie că eşti sfânt;
Şi cu soare şi cu lună
Să păstrăm acest pământ!
E-o filozofie viaţa...
De ce omu-i pe pământ
Dacă el puţin trăieşte?
Ce folos: vorbeşte, cântă
Dacă el nu este veşnic?
Cum se naşte el nu ştie
Dar treptat îi vine simţul;
Nu trăieşte-o veşnicie
Precum este el-pământul!
Ce folos că ştie totul
Printre ei se nasc şi genii;
Universul este-o forţă
Însă nimeni nu o vede!
Începutu-i cu sfârşit
S-a născut, trăieşte, moare;
Nu mai spune un cuvânt
Nu se plânge că îl doare!
Mai apoi îngrăşăminte
Cu pământul să te-asemeni;
Numai Dumnezeul-Sfântul
Ne încumetă să credem!
Cine poate să-nţeleagă
Ce se-ntâmplă după noi?
Omul cât trăieşte-ntreabă
Cei cu viaţa de apoi?!
Numai omul ticălos
Ce trăieşte-aici în viaţă;
Vrea să fie ca Cristos
Şi să mai învie-odată!
Dar zădarnic îi e gândul
Crede-n înviere-Sus;
De când lumea-i şi pământul
A-nviat numai Iisus!!
E-o filozofie viaţa
Începutul are capăt;
S-o trăim, viaţa-i odată
Şi să nu uităm de moarte!
Dacă el puţin trăieşte?
Ce folos: vorbeşte, cântă
Dacă el nu este veşnic?
Cum se naşte el nu ştie
Dar treptat îi vine simţul;
Nu trăieşte-o veşnicie
Precum este el-pământul!
Ce folos că ştie totul
Printre ei se nasc şi genii;
Universul este-o forţă
Însă nimeni nu o vede!
Începutu-i cu sfârşit
S-a născut, trăieşte, moare;
Nu mai spune un cuvânt
Nu se plânge că îl doare!
Mai apoi îngrăşăminte
Cu pământul să te-asemeni;
Numai Dumnezeul-Sfântul
Ne încumetă să credem!
Cine poate să-nţeleagă
Ce se-ntâmplă după noi?
Omul cât trăieşte-ntreabă
Cei cu viaţa de apoi?!
Numai omul ticălos
Ce trăieşte-aici în viaţă;
Vrea să fie ca Cristos
Şi să mai învie-odată!
Dar zădarnic îi e gândul
Crede-n înviere-Sus;
De când lumea-i şi pământul
A-nviat numai Iisus!!
E-o filozofie viaţa
Începutul are capăt;
S-o trăim, viaţa-i odată
Şi să nu uităm de moarte!
Va veni
Va veni-n ţară lucoarea
Neamul doar bogat să fie;
Nu cu-argint şi nu cu aur
Ci bogat prin omenie!
Va veni-n ţară dreptatea
Să muncim aici cu dor;
Cum a fost cândva-odată
O ţară mare şi-un popor!
Va veni-n ţară izbânda
Dragoste de neam şi fraţi;
Neamul nostu este mândru
De Ştefan Mare lăsat!
Neamul doar bogat să fie;
Nu cu-argint şi nu cu aur
Ci bogat prin omenie!
Va veni-n ţară dreptatea
Să muncim aici cu dor;
Cum a fost cândva-odată
O ţară mare şi-un popor!
Va veni-n ţară izbânda
Dragoste de neam şi fraţi;
Neamul nostu este mândru
De Ştefan Mare lăsat!
De când lumea-i pe pământ
De când lumea-i pe pământ
A fost, este-un singur dor;
Mama-i scumpă orişicând
N-am s-o uit pân' am să mor!
În lume se mai spune-aşa:
"Cel de Sus ne face parte!"
Precum mama î-mi spunea
Rău la nimeni să nu faci tu!
Fiindcă răul se va-ntoarce
Nici nu ştii de unde-apare;
Şi doar bunătatea-ţi face
Să-ţi mângâi viaţa-amară!
De când lumea-i pe pământ
A fost, şi-a rămas un dor;
După mamă şi azi plâng
Şi-am să plâng pân' am să mor!
A fost, este-un singur dor;
Mama-i scumpă orişicând
N-am s-o uit pân' am să mor!
În lume se mai spune-aşa:
"Cel de Sus ne face parte!"
Precum mama î-mi spunea
Rău la nimeni să nu faci tu!
Fiindcă răul se va-ntoarce
Nici nu ştii de unde-apare;
Şi doar bunătatea-ţi face
Să-ţi mângâi viaţa-amară!
De când lumea-i pe pământ
A fost, şi-a rămas un dor;
După mamă şi azi plâng
Şi-am să plâng pân' am să mor!
Tu, Eminescu fără vreme
Privesc la bustul aurit
Iar gândurile îmi sunt triste;
Cât de puţin tu ai trăit
Dar ai lăsat avere sfântă!
În viaţă tu ai fost legendă
Şi ai rămas aşa pe veci;
Tu, Eminescu fără vreme
Al nostru marele Poet!
Să ştii că-n ţara romănească
Au fost şi vor mai fi poeţi
Din cei ce sunt veni-va astăzi
Şi Păunescu-n Univers!
Iar gândurile îmi sunt triste;
Cât de puţin tu ai trăit
Dar ai lăsat avere sfântă!
În viaţă tu ai fost legendă
Şi ai rămas aşa pe veci;
Tu, Eminescu fără vreme
Al nostru marele Poet!
Să ştii că-n ţara romănească
Au fost şi vor mai fi poeţi
Din cei ce sunt veni-va astăzi
Şi Păunescu-n Univers!
Mai mult ca poet
În memoria marelui poet al neamului românesc
Adrian Păunescu 20 iulie 1943- 05 noiembrie 2010
Zguduitoare veste
în ţara românească
Nu este Păunescu,
el a plecat spre aştri.
O boală nemiloasă
poetul ne-a răpit
Acum noi ce ne facem
cu dorul cel cumplit?
Poet al tuturora
al României mari
Născut el în Moldova
într-o frumoasă vară
Fiind un prunc atunci
de trei sau patru luni
Pe ţăvile de tun
trecut-a peste Prut!
O lume-chinuită
în război a pătimit
Trecut-au ei graniţa
de sârma cea cu gimpi
Să-şi caute izbândă
în ţara lor cea mare
Barbar ce-a fost răpită
de dictatorul Stalin!
Zguduitoare veste
suntem noi astăzi trişti
Poetul nu mai este,
dar ne-a lăsat ce-a scris
De la Eminescu-ncoace
n-a fost poet mai mare
Dorindu-i ţării pacea
şi-n suflet alinarea!
Zguduitoare veste
în toată Basarabia
Păcat că azi poetul
nu poate ca să vadă
Cum plânge ţara-ntreagă
şi mare şi-acel mic
Iar "Flacăra" lui arde,
cum este el iubit!
Zguduitoare veste
şi-n munţii-nalţi Carpaţi
O dragoste-a lui Ştefan
ce-n vers el l-a cântat
Trist zbuciumul răsună
prin codrii îngălbeniţi
Poetul nu mai vine,
el este-nveşnicit!!
Plânge Prutul şi suspină,
Nistrul e neliniştit
Plânge ţara România
cu tot neamul cel iubit
Suntem mândri noi de ţară,
de poetul nostru drag
Un poet de-aşa valoare,
este-un secol aşteptat!
Va rămâne peste veacuri
harul lui Dumnezeiesc
Un izvor de bunătate,
e mai mult ca un poet
Suntem trişti aşa e viaţa,
azi poetul nu mai este
Fiind obosit de viaţă
a plecat spre Eminescu!
Să alegi drumul spre cruce
Astăzi lumea-i la răscruce
Este greu să-ţi alegi calea
Să alegi drumul spre cruce
Pân' la ultima suflare!
Astăzi lumea-i la răscruce
O ţară Mare n-are nume?
Să alegi drumul spre cruce
Cum Ştefan spunea anume!
Astăzi lumea-i la răscruce
Şi nici eu nu stau pe loc;
Al meu drum este spre cruce
Unde-ajungem noi cu toţi!
Astăzi lumea-i la răscruce
Între bine şi-ntre rău
Să alegi drumul spre cruce
Şi-o să fii cu Dumnezeu!
Este greu să-ţi alegi calea
Să alegi drumul spre cruce
Pân' la ultima suflare!
Astăzi lumea-i la răscruce
O ţară Mare n-are nume?
Să alegi drumul spre cruce
Cum Ştefan spunea anume!
Astăzi lumea-i la răscruce
Şi nici eu nu stau pe loc;
Al meu drum este spre cruce
Unde-ajungem noi cu toţi!
Astăzi lumea-i la răscruce
Între bine şi-ntre rău
Să alegi drumul spre cruce
Şi-o să fii cu Dumnezeu!
Veni-va lucoarea
Veni-va lucoarea
În scumpa Moldovă
Să fim o ţară
Lucidă şi nouă!
Cu oameni stimaţi
Credinţă în viaţă
Cinstiţi şi curaţi
Ca stropul de apă!
Veni-va lucoarea
În ţara mea
S-avem onoarea
Să fim un neam!
Cu sabia-n jos
Şi crucea în sus
Cum ne-au învăţat
Ştefan şi Iisus!
Nu vrem lucoarea
De undeva
Şi nici războaie
Lovituri de stat!
Dorim doar uniţi
Cum fost-am cândva
Alături de sfinţi
Cum Ştefan era!
În scumpa Moldovă
Să fim o ţară
Lucidă şi nouă!
Cu oameni stimaţi
Credinţă în viaţă
Cinstiţi şi curaţi
Ca stropul de apă!
Veni-va lucoarea
În ţara mea
S-avem onoarea
Să fim un neam!
Cu sabia-n jos
Şi crucea în sus
Cum ne-au învăţat
Ştefan şi Iisus!
Nu vrem lucoarea
De undeva
Şi nici războaie
Lovituri de stat!
Dorim doar uniţi
Cum fost-am cândva
Alături de sfinţi
Cum Ştefan era!
Eminescu, Eminescu
Eminescu, Eminescu!
Îngerul credinţei noastre
În Luceafăr tu prin vers
Ne-ai deschis imensitatea!
Eminescu, Eminescu!
Conştiinţa noastră sfântă
În Luceafăr tu prin vers
Ai cântat întreg pământul!
Eminescu, Eminescu!
Am fost doar o naţiune
Şi Vieru-aşa prin vers
A dorit să ne adune!
Eminescu, Eminescu!
Conştiinţa naţională
Şi Vieru-aşa prin vers
Avea dragostea de ţară!
Eminescu, Eminescu!
Ce se-ntâmplă azi la noi?
Nu-i Vieru-Eminescu
Eu vă plâng pe amândoi!
Eminescu, Eminescu!
Eşti Luceafărul de Sus
Te asemeni c-o planetă
Eşti aproape de Isus!
Îngerul credinţei noastre
În Luceafăr tu prin vers
Ne-ai deschis imensitatea!
Eminescu, Eminescu!
Conştiinţa noastră sfântă
În Luceafăr tu prin vers
Ai cântat întreg pământul!
Eminescu, Eminescu!
Am fost doar o naţiune
Şi Vieru-aşa prin vers
A dorit să ne adune!
Eminescu, Eminescu!
Conştiinţa naţională
Şi Vieru-aşa prin vers
Avea dragostea de ţară!
Eminescu, Eminescu!
Ce se-ntâmplă azi la noi?
Nu-i Vieru-Eminescu
Eu vă plâng pe amândoi!
Eminescu, Eminescu!
Eşti Luceafărul de Sus
Te asemeni c-o planetă
Eşti aproape de Isus!
Secunda
În orişice secundă
pe întreg pământul
Un om viu se frânge,
pleacă-n infinit el!
Ce-ar fi ca secunda
să mai zăbovească?
omul să nu moară
Şi să mai trăiască!
Dar aşa-i secunda,
orologiul bate,
Clipa de te-ajunge,
nimic nu poţi face!
În orişice secundă,
pe întregul glob
Bucurie multă:
- se mai naşte-un om!
Ca apoi să crească,
să înveţe bine.
Şi să făurească,
binele în lume!
Să-nţeleagă multe
şi să pătimească.
Pe glob ce se-ntâmplă,
ce-i cu viaţa noastră?
Să iubească lumea
dată pe pământ.
Fiind cu raţiune
vrea să ştie mult!
Să-şi crească copiii,
buni şi înţelepţi
În viaţă să devină,
doar voinici, isteţi!
Şi doar când mai bine
le-nţelegi pe toate
Din nou clipa vine
orologiul bate!
Ca să-ţi amintească:
Omule, de-ajuns!
Te-ai născut în viaţă
şi-ai muncit prea mult!
Acum clipa-ţi vine
pe neaşteptate.
Ca să pleci, de unde
nimeni nu se-ntoarce!
După care iar din nou,
vine-o clipă-n viaţă
Se mai naşte încă-un om
pe glob să trăiască!
Aşa este legea vieţii,
este-o taină infinită...
Veşnic este, se roteşte-
cât va fi întreg pământul!
pe întreg pământul
Un om viu se frânge,
pleacă-n infinit el!
Ce-ar fi ca secunda
să mai zăbovească?
omul să nu moară
Şi să mai trăiască!
Dar aşa-i secunda,
orologiul bate,
Clipa de te-ajunge,
nimic nu poţi face!
În orişice secundă,
pe întregul glob
Bucurie multă:
- se mai naşte-un om!
Ca apoi să crească,
să înveţe bine.
Şi să făurească,
binele în lume!
Să-nţeleagă multe
şi să pătimească.
Pe glob ce se-ntâmplă,
ce-i cu viaţa noastră?
Să iubească lumea
dată pe pământ.
Fiind cu raţiune
vrea să ştie mult!
Să-şi crească copiii,
buni şi înţelepţi
În viaţă să devină,
doar voinici, isteţi!
Şi doar când mai bine
le-nţelegi pe toate
Din nou clipa vine
orologiul bate!
Ca să-ţi amintească:
Omule, de-ajuns!
Te-ai născut în viaţă
şi-ai muncit prea mult!
Acum clipa-ţi vine
pe neaşteptate.
Ca să pleci, de unde
nimeni nu se-ntoarce!
După care iar din nou,
vine-o clipă-n viaţă
Se mai naşte încă-un om
pe glob să trăiască!
Aşa este legea vieţii,
este-o taină infinită...
Veşnic este, se roteşte-
cât va fi întreg pământul!
A iubit acest pământ
A iubit acest pământ
Pân la ultima suflare.
Şi cu Eminescu-n gând
A plecat spre steaua Mare!
A iubit acest pământ,
Vatra doinelor străbune.
Viaţa lui e-un legământ
Pentru noi urmaşi rămâne!
A iubit acest pământ,
Doina noastră ce suspină.
Întristat cu dor plângând
Pe Carpaţi şi Bucovina!
A iubit acest pământ,
Graiul nostru românesc,
Îngrijorat fiind oricând
Să păstrăm tot cei firesc!
A iubit acest pământ,
Mama, ţara şi semenii.
Nu este nimic mai scump
Cu ce poţi să le asemeni!
A iubit acest pământ,
Zbuciumul în codrul verde,
Păsările-n zori cântând,
Vestitorii primăverii!
A iubit acest pământ,
Ca pe-un strugure de poamă
„Albinuţa” rând cu rând
Scrisă-a fost cu dor de mamă!
A iubit acest pământ,
Apa Prutului ce curge,
Două maluri împărţând
Ţara România scumpă!
A iubit acest pământ,
Liniştea în dimineaţă.
Cu-alfabetul lui cel scump
Copiii să-nceapă viaţa!
A iubit acest pământ
Pân la ultima suflare.
Spre Eminescu cu avânt
Să mai pună-o lumânare!
Pân la ultima suflare.
Şi cu Eminescu-n gând
A plecat spre steaua Mare!
A iubit acest pământ,
Vatra doinelor străbune.
Viaţa lui e-un legământ
Pentru noi urmaşi rămâne!
A iubit acest pământ,
Doina noastră ce suspină.
Întristat cu dor plângând
Pe Carpaţi şi Bucovina!
A iubit acest pământ,
Graiul nostru românesc,
Îngrijorat fiind oricând
Să păstrăm tot cei firesc!
A iubit acest pământ,
Mama, ţara şi semenii.
Nu este nimic mai scump
Cu ce poţi să le asemeni!
A iubit acest pământ,
Zbuciumul în codrul verde,
Păsările-n zori cântând,
Vestitorii primăverii!
A iubit acest pământ,
Ca pe-un strugure de poamă
„Albinuţa” rând cu rând
Scrisă-a fost cu dor de mamă!
A iubit acest pământ,
Apa Prutului ce curge,
Două maluri împărţând
Ţara România scumpă!
A iubit acest pământ,
Liniştea în dimineaţă.
Cu-alfabetul lui cel scump
Copiii să-nceapă viaţa!
A iubit acest pământ
Pân la ultima suflare.
Spre Eminescu cu avânt
Să mai pună-o lumânare!
O ţară-ntreagă s-a trezit
O ţară întreagă s-a trezit
Din veşnicul ei somn,
Doar când Vieru a murit
Înflăcărat Poet şi om!
N-a mai răbdat durerea grea
De toate rele ce se-ntâmplă
În ţara Basarabia
Dorea doar bine cu cuvântul!
Având un dar Dumnezeesc,
Ce-apare o dată în milenium
Cu Eminescu-n gând şi-n vers
Înveşnicit e, fără vremuri!
De mic copil fiind orfan
Avea credinţă mare-n oameni,
Poetu-n versuri peste ani
A proslăvit-o şi pe mama!
Care nu poate fi vândută
De nimeni pe acest pământ
S-o preţuim că-i cea mai scumpă-
Acesta-i ultimul cuvânt!
Iar noi cei care astăzi plângem
Pe-acest Poet în ultim drum:
S-avem izbândă, să învingem,
Să fim o ţară de români!
Din veşnicul ei somn,
Doar când Vieru a murit
Înflăcărat Poet şi om!
N-a mai răbdat durerea grea
De toate rele ce se-ntâmplă
În ţara Basarabia
Dorea doar bine cu cuvântul!
Având un dar Dumnezeesc,
Ce-apare o dată în milenium
Cu Eminescu-n gând şi-n vers
Înveşnicit e, fără vremuri!
De mic copil fiind orfan
Avea credinţă mare-n oameni,
Poetu-n versuri peste ani
A proslăvit-o şi pe mama!
Care nu poate fi vândută
De nimeni pe acest pământ
S-o preţuim că-i cea mai scumpă-
Acesta-i ultimul cuvânt!
Iar noi cei care astăzi plângem
Pe-acest Poet în ultim drum:
S-avem izbândă, să învingem,
Să fim o ţară de români!
Alături de semenii lui
Mărinimos şi fericit era
Alături de semenii lui.
Cu–amară lacrimă plângea
Destinul Basarabiei.
Cu sufletul curat oricând
A plâns el ţara mult trudită
Cu România sfântă-n gând
Şi soarta ei mult pătimită.
Fiind creştin dintre cei sfinţi
Mereu vorbea cu Dumnezeu
În lume pace, pe pământ
Să înflorească neamul său.
N-avea nimic în suflet rău
Şi la duşmani le dorea bine,
Precum şi sfântul Dumnezeu
La toţi ne-arată calea bună.
Alături de semenii lui.
Cu–amară lacrimă plângea
Destinul Basarabiei.
Cu sufletul curat oricând
A plâns el ţara mult trudită
Cu România sfântă-n gând
Şi soarta ei mult pătimită.
Fiind creştin dintre cei sfinţi
Mereu vorbea cu Dumnezeu
În lume pace, pe pământ
Să înflorească neamul său.
N-avea nimic în suflet rău
Şi la duşmani le dorea bine,
Precum şi sfântul Dumnezeu
La toţi ne-arată calea bună.
miercuri, 4 mai 2011
Plânge Prutul şi suspină
Plânge Prutul şi suspină -
Toată ţara-n lung şi-n lat
Că poetul nu mai vine
Azi spre stele a plecat.
Şi bătrânul nostru Nistru
Curge-n vale zbuciumat,
Astfel îşi exprimă plânsul
Că poetul ne-a lăsat.
Bucovina-i tristă tare
Plânge-n hohote cu lacrimi
Toată România Mare,
Petrecândul spre Luceafăr.
Iar prin codrii veşnici mândri
Cucul cântă-ndurerat,
Astfel îşi exprimă gândul
Poetu-n Rai s-a ridicat.
Doamne, cu ce a greşit Poetul
Dacă l-ai luat grăbit?
Iar de a plecat El merită
În Rai să fie ocrotit.
Toată ţara-n lung şi-n lat
Că poetul nu mai vine
Azi spre stele a plecat.
Şi bătrânul nostru Nistru
Curge-n vale zbuciumat,
Astfel îşi exprimă plânsul
Că poetul ne-a lăsat.
Bucovina-i tristă tare
Plânge-n hohote cu lacrimi
Toată România Mare,
Petrecândul spre Luceafăr.
Iar prin codrii veşnici mândri
Cucul cântă-ndurerat,
Astfel îşi exprimă gândul
Poetu-n Rai s-a ridicat.
Doamne, cu ce a greşit Poetul
Dacă l-ai luat grăbit?
Iar de a plecat El merită
În Rai să fie ocrotit.
Poetul nicicând nu moare
Poetul nicicând nu moare
Doar se-nalţă în cer Sus,
Fosta-i munca cu sudoare
Se odihneşte-n Univers!
Poetul nicicând nu moare
El vine în orice casă,
Ne–aminteşte-n primăvară
Cât e viaţa de frumoasă!
Poetul nicicând nu moare,
Au rămas cărţile lui
Moştenire pentru ţară,
Pentru generaţii noi!
Poetul nicicând nu moare,
El nu pleacă în deşert,
Iar cum vine primăvara
De poet îşi amintesc!
Poetul nicicând nu moare,
Oricând vine-n poezie,
Este scump la fiecare
Mă alină şi pe mine!
Poetul nicicând nu moare,
A plecat în Univers,
Şi cu dorul doar de ţară
Ne mai scrie câte-un vers!
Poetul nicicând nu moare,
Se preface într-o stea.
El de Sus ca lumânarea
Veşnic vă va lumina!
Poetul nicicând nu moare,
El devine veşnicie,
De-a muncit el cu ardoare
El rămâne-n Poezie!
Doar se-nalţă în cer Sus,
Fosta-i munca cu sudoare
Se odihneşte-n Univers!
Poetul nicicând nu moare
El vine în orice casă,
Ne–aminteşte-n primăvară
Cât e viaţa de frumoasă!
Poetul nicicând nu moare,
Au rămas cărţile lui
Moştenire pentru ţară,
Pentru generaţii noi!
Poetul nicicând nu moare,
El nu pleacă în deşert,
Iar cum vine primăvara
De poet îşi amintesc!
Poetul nicicând nu moare,
Oricând vine-n poezie,
Este scump la fiecare
Mă alină şi pe mine!
Poetul nicicând nu moare,
A plecat în Univers,
Şi cu dorul doar de ţară
Ne mai scrie câte-un vers!
Poetul nicicând nu moare,
Se preface într-o stea.
El de Sus ca lumânarea
Veşnic vă va lumina!
Poetul nicicând nu moare,
El devine veşnicie,
De-a muncit el cu ardoare
El rămâne-n Poezie!
Mai mult ca fraţii
Plânge şi suspină cerul
A rămas ţara orfană
A murit poetul Vieru
Ce-a făcut doar nu dispare!
L-a iubit pe Eminescu,
El fiind mai mult ca frate,
L-a înveşnicit în versuri
Cu lacrimi au plâns Carpaţii!
Cu cît har şi câtă milă
Înălţat-au acest neam,
Iubeau ambii Bucovina
Cea furată de duşmani!
Lacrimile-au fost amare
Şi la unul şi la altul,
Au cântat în versuri ţara
În româna cea curată!
În hohote de plâns şi dor
Ambii şi-au jertfit şi viaţa
Pentru-acest frumos popor
Spre izbândă şi dreptate!
Plânge şi suspină ţara
Întreg neamul românesc
Că poetul nostru mare
Nu ne va mai scrie-un vers!
În istoria de neam
Nu s-a mai aflat să fie
Doi poeţi şi doi titani-
Vor rămâne-n veşnicie!
A rămas ţara orfană
A murit poetul Vieru
Ce-a făcut doar nu dispare!
L-a iubit pe Eminescu,
El fiind mai mult ca frate,
L-a înveşnicit în versuri
Cu lacrimi au plâns Carpaţii!
Cu cît har şi câtă milă
Înălţat-au acest neam,
Iubeau ambii Bucovina
Cea furată de duşmani!
Lacrimile-au fost amare
Şi la unul şi la altul,
Au cântat în versuri ţara
În româna cea curată!
În hohote de plâns şi dor
Ambii şi-au jertfit şi viaţa
Pentru-acest frumos popor
Spre izbândă şi dreptate!
Plânge şi suspină ţara
Întreg neamul românesc
Că poetul nostru mare
Nu ne va mai scrie-un vers!
În istoria de neam
Nu s-a mai aflat să fie
Doi poeţi şi doi titani-
Vor rămâne-n veşnicie!
O veste zguduitoare
Ciclu de versuri în memoria Marelui Poet al neamului românesc - Grigore Vieru
(14 februarie 1935 - 18 ianuarie 2009)
(14 februarie 1935 - 18 ianuarie 2009)
„Vei fi, Poete, pe bolta cerească
O floare de aur, o floare albastră...
Vei rămâne simplu şi senin
Deşi-ai lăsat durere şi suspin...”
O veste zguduitoare:
În jur clopote se-aud;
Azi poetul nostru Mare
Ne-a lăsat orfani plângând.
Patriot din neam român
Şi cu sufletul curat
Pentru pace pe pământ
El în versuri s-a rugat.
Despre dragoste şi dor
A cântat meleagul, ţara
Cum măicuţa în cuptor
Făcea pâinea coaptă mare!
Şi câte-a făcut în viaţă
Aici pe pământ rămân;
„Albinuţa” - floare carte
Scrisă cu-alfabet latin!
Va rămâne peste veacuri
Faima lui fără hotar;
Şi-acei mici ca să citească
Pe buchii din abecedar.
Cineva i-a spus că este
Un poet cu suflet mare;
Sunteţi ca şi Eminescu
Sufletul oricând vă doare.
Acelui om Mare Poetul
Cu blândeţe i-a răspuns;
Eminescu, Eminescu...
Sunt o lacrimă de-a lui.
Este-o taină-cine ştie?
În sens nimeni n-a pătruns;
Poetului ce-i dat să fie
Ca apoi să plece Sus.
Se grăbea spre Eminescu
Orişicând dorea să-l vadă;
Acolo în Universum
Domnul Sfânt le va fi paza.
O veste zguduitoare
În ziua Mare de botez;
Plânge glia, plânge ţara
Petrecându-l pe Poet.
În jur clopote se-aud;
Azi poetul nostru Mare
Ne-a lăsat orfani plângând.
Patriot din neam român
Şi cu sufletul curat
Pentru pace pe pământ
El în versuri s-a rugat.
Despre dragoste şi dor
A cântat meleagul, ţara
Cum măicuţa în cuptor
Făcea pâinea coaptă mare!
Şi câte-a făcut în viaţă
Aici pe pământ rămân;
„Albinuţa” - floare carte
Scrisă cu-alfabet latin!
Va rămâne peste veacuri
Faima lui fără hotar;
Şi-acei mici ca să citească
Pe buchii din abecedar.
Cineva i-a spus că este
Un poet cu suflet mare;
Sunteţi ca şi Eminescu
Sufletul oricând vă doare.
Acelui om Mare Poetul
Cu blândeţe i-a răspuns;
Eminescu, Eminescu...
Sunt o lacrimă de-a lui.
Este-o taină-cine ştie?
În sens nimeni n-a pătruns;
Poetului ce-i dat să fie
Ca apoi să plece Sus.
Se grăbea spre Eminescu
Orişicând dorea să-l vadă;
Acolo în Universum
Domnul Sfânt le va fi paza.
O veste zguduitoare
În ziua Mare de botez;
Plânge glia, plânge ţara
Petrecându-l pe Poet.
Dumnezeu când s-a-nălţat
Dumnezeu când s-a-nălţat
Înspre cer, spre stele Sus;
Pe pămînt el a lăsat
Omului drag, dor şi cuget.
Dumnezeu când s-a-nălţat
Ca din cer să ne privească,
Omului i-a dat un sfat:
Să aibă doar bunătate!
Dumnezeu când s-a-nălţat
A-mpăcat o lume-ntreagă,
Să nu ne sfădim noi, fraţi
Şi să ne iubim tot neamul.
Dumnezeu când sa-nălţat
S-a aprins în cer o rază;
Şi în jur s-a luminat
Omenirea ca să vadă!:
„Este o putere mare
Care zilnic ne priveşte,
Şi cu lună şi cu soare
El pe noi ne ocroteşte!”
Înspre cer, spre stele Sus;
Pe pămînt el a lăsat
Omului drag, dor şi cuget.
Dumnezeu când s-a-nălţat
Ca din cer să ne privească,
Omului i-a dat un sfat:
Să aibă doar bunătate!
Dumnezeu când s-a-nălţat
A-mpăcat o lume-ntreagă,
Să nu ne sfădim noi, fraţi
Şi să ne iubim tot neamul.
Dumnezeu când sa-nălţat
S-a aprins în cer o rază;
Şi în jur s-a luminat
Omenirea ca să vadă!:
„Este o putere mare
Care zilnic ne priveşte,
Şi cu lună şi cu soare
El pe noi ne ocroteşte!”
Veşnic soarele apare
Este clar ca buna ziua:
„Viaţă veşnică nu este!”
Catastrofă putea fi
Dacă omul era veşnic.
Numai moartea poate face
Regulă în Univers.
Ca apoi să se întoarcă
Încă-un om sub cer imens.
Să-nţeleagă că sub cer
Veşnic soarele apare,
Omenirea are-un sens:
Orice om odată moare.
„Viaţă veşnică nu este!”
Catastrofă putea fi
Dacă omul era veşnic.
Numai moartea poate face
Regulă în Univers.
Ca apoi să se întoarcă
Încă-un om sub cer imens.
Să-nţeleagă că sub cer
Veşnic soarele apare,
Omenirea are-un sens:
Orice om odată moare.
Iubeşte-ţi limba
Iubeşte-ţi limba,
Iubeşte-o mult,
Doar este una
Pe-acest pământ.
Iubeşte-ţi ţara,
Iubeşte-o mult,
Este-o comoară
Ce doru-i duc.
Iubeşte-ţi limba,
Iubeşte-ţi ţara,
Ţara-i doar una
Precum e mama.
Iubeşte-o mult,
Doar este una
Pe-acest pământ.
Iubeşte-ţi ţara,
Iubeşte-o mult,
Este-o comoară
Ce doru-i duc.
Iubeşte-ţi limba,
Iubeşte-ţi ţara,
Ţara-i doar una
Precum e mama.
Enigmatică creaţie
Enigmatică creaţie:
Universul şi pământul...
Enigmatică creaţie:
Luna, soarele şi vântul...
Enigmatică creaţie:
Soarele în dimineaţă...
Enigmatică creaţie :
Este omul, este viaţa...
Enigmatică creaţie:
Apus, răsărit de soare...
Enigmatică creaţie:
De ce sufletul mă doare...???
Universul şi pământul...
Enigmatică creaţie:
Luna, soarele şi vântul...
Enigmatică creaţie:
Soarele în dimineaţă...
Enigmatică creaţie :
Este omul, este viaţa...
Enigmatică creaţie:
Apus, răsărit de soare...
Enigmatică creaţie:
De ce sufletul mă doare...???
Abonați-vă la:
Postări (Atom)