Ce am cu tine, viaţă?

Ce am cu tine, viaţă?
De-atât de greu îmi este.
Şi cine să mă-mpace?
Mai bine să trăiesc eu.

De ce mi-i greu pe suflet?
Eu zilnic mă întreb.
Dar cine să m-asculte?
Că mie-mi este greu.

Ce am cu tine, viaţă?
De-atât de rău mă-njuri.
Şi cine să mă-mpace?
Când răul este-n jur.

De ce mi-i greu pe suflet?
Când altora li-i bine.
Dar cine să m-asculte?
Şi cine să m-aline?

Ce am cu tine, viaţă?
Nu pot nicicum să ştiu,
Dar cred şi am speranţă
Atât cât sunt eu viu.

Eşti vinovat tu, Doctore

Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat de toate
Că-n ţară nu se vindecă
Şi bântuie o boală
Numită-n lume-"racul".

Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat că-n ţară
Primejdia ne paşte
Şi nu suntem în stare
Ca boala să ne lase.

Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat de viaţă
Că nu putem să-nvingem
În ţară sărăcia
Şi şansa la speranţă.

Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat că ţara
În care noi muncim
Nu-nvinge nici o boală
Atunci când noi dorim.

Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat mereu
Oftiga nu ne lasă
Ea bântuie prin sate
So-nvingem nu putem!

Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat că speri
Să faci mai multe-n viaţă
Să reîntorci din moarte
Mai mulţi bolnavi ca ieri.

Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat cu gândul
Doreşti prosperitate
Poporul ca să tindă
Spre buna sănătate.

Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat de moartea
Oricărui om în parte
Nimic nu-i poţi tu face
De i-a venit lui ceasul.

Eşti vinovat tu, Doctore
Că inima-ţi mai bate
Şi bate ca nebuna.
Doreşti să-nvingi şi moartea
Dar viaţa este una.

Eşti vinovat tu, Doctore
Că încă mai trăieşti.
Din când în când îţi vine
Tu să mai scrii şi versuri
Când te framântă gândul.

Ce-i viaţa pe pământ
Tu, Doctore nu ştii
Menirea ta oricând
Ca să salvezi doar viaţa
Acelor suferinzi.

Două taine

În viaţă orice om de vine
Se naşte de-acum cu soartă
Două taine sunt pe lume:
Naşterea, precum şi moartea.

Şi la una şi la alta
Tot depinde doar de soartă.
N-a fost nimeni întrebat,
De-a sosit ceasul în prag.

Naşterea e bucurie
Cu nerăbdare aşteptând
Alta-i când în veşnicie -
Ai plecat de pe pământ.

Cine-mi spune de ce moartea
Când mai bine-i de trăit
Ea vine ca să te prade
Ca un barbar şi un hain?

Ea te duce-n întuneric,
Unde nimeni nu te vede
Vom zăcea acolo, frate,
Veacuri mii nenumărate.

Chin năprasnic şi amarnic,
Care vine peste toţi
Să nu credeţi că toţi viii
N-au să fie printre morţi.

De-aceea vin cu grijă
Faţă de cei muritori,
Nu uitaţi că viaţa-i una
Şi ea trece sclipitor.

Recunosc că-n astă viaţă
Milostivă mi-a fost soarta
M-am născut cu a mea stea
S-o trăesc cum oi putea.

De-am venit pe-acest pământ,
N-avem dreptul să nu fim.
Înţelepţi şi oameni buni
Pe parcursu-ntregii vieţi.

Punctul

La sfârşitul gândului
Vrei nu vrei, dar este-aşa;
Necesar e punct să pui
Aşa e gramatica!

Dar aşa se-ntâmplă numai
Pe hârtie când le scrii,
Şi nu doar printre lume
La sfârşitul vieţii lui!

Cine nu-şi doreşte oare
Trăind viaţa pe pământ,
Înainte ca să moară
La sfârşit să pună punct!?

Însă-aşa e viaţa noastră
Gându-ţi este doar la muncă,
Chiar şi-o sută să trăiască,
Cine-ar vrea să-şi pună punctul?

Îşi face planuri de-a munci
Ani mai mulţi de-o sută;
Nici cu gândul de-a muri,
Nu-şi doreşte punctul.

Însă ştim că viaţa-i scurtă
Ca un răsărit de soare,
Nici un om nu pune punctul-
Azi ori mâine totuşi moare!

E-o filozofie viaţa...

De ce omu-i pe pământ
Dacă el puţin trăieşte?
Ce folos: vorbeşte, cântă
Dacă el nu este veşnic?

Cum se naşte el nu ştie
Dar treptat îi vine simţul;
Nu trăieşte-o veşnicie
Precum este el-pământul!

Ce folos că ştie totul
Printre ei se nasc şi genii;
Universul este-o forţă
Însă nimeni nu o vede!

Începutu-i cu sfârşit
S-a născut, trăieşte, moare;
Nu mai spune un cuvânt
Nu se plânge că îl doare!

Mai apoi îngrăşăminte
Cu pământul să te-asemeni;
Numai Dumnezeul-Sfântul
Ne încumetă să credem!

Cine poate să-nţeleagă
Ce se-ntâmplă după noi?
Omul cât trăieşte-ntreabă
Cei cu viaţa de apoi?!

Numai omul ticălos
Ce trăieşte-aici în viaţă;
Vrea să fie ca Cristos
Şi să mai învie-odată!

Dar zădarnic îi e gândul
Crede-n înviere-Sus;
De când lumea-i şi pământul
A-nviat numai Iisus!!

E-o filozofie viaţa
Începutul are capăt;
S-o trăim, viaţa-i odată
Şi să nu uităm de moarte!

Veşnic soarele apare

Este clar ca buna ziua:
„Viaţă veşnică nu este!”
Catastrofă putea fi
Dacă omul era veşnic.

Numai moartea poate face
Regulă în Univers.
Ca apoi să se întoarcă
Încă-un om sub cer imens.

Să-nţeleagă că sub cer
Veşnic soarele apare,
Omenirea are-un sens:
Orice om odată moare.