Eşti vinovat tu, Doctore

Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat de toate
Că-n ţară nu se vindecă
Şi bântuie o boală
Numită-n lume-"racul".

Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat că-n ţară
Primejdia ne paşte
Şi nu suntem în stare
Ca boala să ne lase.

Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat de viaţă
Că nu putem să-nvingem
În ţară sărăcia
Şi şansa la speranţă.

Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat că ţara
În care noi muncim
Nu-nvinge nici o boală
Atunci când noi dorim.

Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat mereu
Oftiga nu ne lasă
Ea bântuie prin sate
So-nvingem nu putem!

Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat că speri
Să faci mai multe-n viaţă
Să reîntorci din moarte
Mai mulţi bolnavi ca ieri.

Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat cu gândul
Doreşti prosperitate
Poporul ca să tindă
Spre buna sănătate.

Eşti vinovat tu, Doctore
Eşti vinovat de moartea
Oricărui om în parte
Nimic nu-i poţi tu face
De i-a venit lui ceasul.

Eşti vinovat tu, Doctore
Că inima-ţi mai bate
Şi bate ca nebuna.
Doreşti să-nvingi şi moartea
Dar viaţa este una.

Eşti vinovat tu, Doctore
Că încă mai trăieşti.
Din când în când îţi vine
Tu să mai scrii şi versuri
Când te framântă gândul.

Ce-i viaţa pe pământ
Tu, Doctore nu ştii
Menirea ta oricând
Ca să salvezi doar viaţa
Acelor suferinzi.

Două taine

În viaţă orice om de vine
Se naşte de-acum cu soartă
Două taine sunt pe lume:
Naşterea, precum şi moartea.

Şi la una şi la alta
Tot depinde doar de soartă.
N-a fost nimeni întrebat,
De-a sosit ceasul în prag.

Naşterea e bucurie
Cu nerăbdare aşteptând
Alta-i când în veşnicie -
Ai plecat de pe pământ.

Cine-mi spune de ce moartea
Când mai bine-i de trăit
Ea vine ca să te prade
Ca un barbar şi un hain?

Ea te duce-n întuneric,
Unde nimeni nu te vede
Vom zăcea acolo, frate,
Veacuri mii nenumărate.

Chin năprasnic şi amarnic,
Care vine peste toţi
Să nu credeţi că toţi viii
N-au să fie printre morţi.

De-aceea vin cu grijă
Faţă de cei muritori,
Nu uitaţi că viaţa-i una
Şi ea trece sclipitor.

Recunosc că-n astă viaţă
Milostivă mi-a fost soarta
M-am născut cu a mea stea
S-o trăesc cum oi putea.

De-am venit pe-acest pământ,
N-avem dreptul să nu fim.
Înţelepţi şi oameni buni
Pe parcursu-ntregii vieţi.

E-o filozofie viaţa...

De ce omu-i pe pământ
Dacă el puţin trăieşte?
Ce folos: vorbeşte, cântă
Dacă el nu este veşnic?

Cum se naşte el nu ştie
Dar treptat îi vine simţul;
Nu trăieşte-o veşnicie
Precum este el-pământul!

Ce folos că ştie totul
Printre ei se nasc şi genii;
Universul este-o forţă
Însă nimeni nu o vede!

Începutu-i cu sfârşit
S-a născut, trăieşte, moare;
Nu mai spune un cuvânt
Nu se plânge că îl doare!

Mai apoi îngrăşăminte
Cu pământul să te-asemeni;
Numai Dumnezeul-Sfântul
Ne încumetă să credem!

Cine poate să-nţeleagă
Ce se-ntâmplă după noi?
Omul cât trăieşte-ntreabă
Cei cu viaţa de apoi?!

Numai omul ticălos
Ce trăieşte-aici în viaţă;
Vrea să fie ca Cristos
Şi să mai învie-odată!

Dar zădarnic îi e gândul
Crede-n înviere-Sus;
De când lumea-i şi pământul
A-nviat numai Iisus!!

E-o filozofie viaţa
Începutul are capăt;
S-o trăim, viaţa-i odată
Şi să nu uităm de moarte!