Basarabie, Basarabie...

Basarabie străbună
Plai-meleag iubit oricând,
De ce eşti din nou străină?
Pe dolari astăzi te vinzi.

Basarabie iubită
Între două răuri care
Apa curge fără tihnă
Amintindu-ne de ţară.

Basarabie cu dor
De pământul strămoşesc
Ai destoinic azi popor
Nu dorim să pătimeşti.

Basarabie umilită
Te iubesc nespus de mult
Pentru sfânta ta credinţă
Vom învinge în curând.

Basarabie, Basarabie...
Gândurile-mi sunt la tine
Mult doresc să fim o ţară
Oameni sfinţi cu buni destine.

Tu, Basarabie

Tu, Basarabie străbună
Cu oameni iubitori de pace;
De ce mai ai graniţe de sârmă?
Ce-n două ţara ne-o desparte!

Tu, Basarabie chinuită,
Prin anii de restrişte grei;
De ce din nou eşti umilită?
De ce izbândă tu nu vrei!

Tu, Basarabie blajină,
Cu graiul tău frumos, curat;
De ce doreşti din nou să vină?
Acei cândva ce te-au furat!

Tu, Basarabie iubită,
De-ntreg poporul cel român;
De ce şi azi eşti "bolşevică"?
Cu-acei ce-ţi fac atât venin!

Tu, Basarabie cu dor,
De codrii verzi înconjurată;
Având un astfel de popor!
De ce nu vreai tu dezjugată?

Tu, Basarabie cu grai,
Şi alfabetul cel latin;
Cât timp pe gânduri o să stai?
Să ne conducă–acei şovini!

Tu, Basarabie cu fraţi,
Dar fără drumul tău spre mare;
Şi fără munţii dragi Carpaţi
De ce nu vreai împreunarea?

Tu, Basarabie divină,
Cu suflet mare şi curat;
Ţi-i dor, noi ştim, de Bucovina
Şi ea îţi este ca un frate!

Dorim o Românie Mare
De Ştefan Sfânt pe veci lăsată!
Trecând prin straşnice calvare
Oricând a fost ţară bogată!

O ţară-ntreagă s-a trezit

O ţară întreagă s-a trezit
Din veşnicul ei somn,
Doar când Vieru a murit
Înflăcărat Poet şi om!

N-a mai răbdat durerea grea
De toate rele ce se-ntâmplă
În ţara Basarabia
Dorea doar bine cu cuvântul!

Având un dar Dumnezeesc,
Ce-apare o dată în milenium
Cu Eminescu-n gând şi-n vers
Înveşnicit e, fără vremuri!

De mic copil fiind orfan
Avea credinţă mare-n oameni,
Poetu-n versuri peste ani
A proslăvit-o şi pe mama!

Care nu poate fi vândută
De nimeni pe acest pământ
S-o preţuim că-i cea mai scumpă-
Acesta-i ultimul cuvânt!

Iar noi  cei care astăzi plângem
Pe-acest Poet în ultim drum:
S-avem izbândă, să învingem,
Să fim o ţară de români!

Alături de semenii lui

Mărinimos şi fericit era
Alături de semenii lui.
Cu–amară lacrimă plângea
Destinul Basarabiei.

Cu sufletul curat oricând
A plâns el ţara mult trudită
Cu România sfântă-n gând
Şi soarta ei mult pătimită.

Fiind creştin dintre cei sfinţi
Mereu vorbea cu Dumnezeu
În lume pace, pe pământ
Să înflorească neamul său.

N-avea nimic în suflet rău
Şi la duşmani le dorea bine,
Precum şi sfântul Dumnezeu
La toţi ne-arată calea bună.