Privesc la bustul aurit
Iar gândurile îmi sunt triste;
Cât de puţin tu ai trăit
Dar ai lăsat avere sfântă!
În viaţă tu ai fost legendă
Şi ai rămas aşa pe veci;
Tu, Eminescu fără vreme
Al nostru marele Poet!
Să ştii că-n ţara romănească
Au fost şi vor mai fi poeţi
Din cei ce sunt veni-va astăzi
Şi Păunescu-n Univers!
Se afișează postările cu eticheta poet. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poet. Afișați toate postările
joi, 5 mai 2011
Mai mult ca poet
În memoria marelui poet al neamului românesc
Adrian Păunescu 20 iulie 1943- 05 noiembrie 2010
Zguduitoare veste
în ţara românească
Nu este Păunescu,
el a plecat spre aştri.
O boală nemiloasă
poetul ne-a răpit
Acum noi ce ne facem
cu dorul cel cumplit?
Poet al tuturora
al României mari
Născut el în Moldova
într-o frumoasă vară
Fiind un prunc atunci
de trei sau patru luni
Pe ţăvile de tun
trecut-a peste Prut!
O lume-chinuită
în război a pătimit
Trecut-au ei graniţa
de sârma cea cu gimpi
Să-şi caute izbândă
în ţara lor cea mare
Barbar ce-a fost răpită
de dictatorul Stalin!
Zguduitoare veste
suntem noi astăzi trişti
Poetul nu mai este,
dar ne-a lăsat ce-a scris
De la Eminescu-ncoace
n-a fost poet mai mare
Dorindu-i ţării pacea
şi-n suflet alinarea!
Zguduitoare veste
în toată Basarabia
Păcat că azi poetul
nu poate ca să vadă
Cum plânge ţara-ntreagă
şi mare şi-acel mic
Iar "Flacăra" lui arde,
cum este el iubit!
Zguduitoare veste
şi-n munţii-nalţi Carpaţi
O dragoste-a lui Ştefan
ce-n vers el l-a cântat
Trist zbuciumul răsună
prin codrii îngălbeniţi
Poetul nu mai vine,
el este-nveşnicit!!
Plânge Prutul şi suspină,
Nistrul e neliniştit
Plânge ţara România
cu tot neamul cel iubit
Suntem mândri noi de ţară,
de poetul nostru drag
Un poet de-aşa valoare,
este-un secol aşteptat!
Va rămâne peste veacuri
harul lui Dumnezeiesc
Un izvor de bunătate,
e mai mult ca un poet
Suntem trişti aşa e viaţa,
azi poetul nu mai este
Fiind obosit de viaţă
a plecat spre Eminescu!
O ţară-ntreagă s-a trezit
O ţară întreagă s-a trezit
Din veşnicul ei somn,
Doar când Vieru a murit
Înflăcărat Poet şi om!
N-a mai răbdat durerea grea
De toate rele ce se-ntâmplă
În ţara Basarabia
Dorea doar bine cu cuvântul!
Având un dar Dumnezeesc,
Ce-apare o dată în milenium
Cu Eminescu-n gând şi-n vers
Înveşnicit e, fără vremuri!
De mic copil fiind orfan
Avea credinţă mare-n oameni,
Poetu-n versuri peste ani
A proslăvit-o şi pe mama!
Care nu poate fi vândută
De nimeni pe acest pământ
S-o preţuim că-i cea mai scumpă-
Acesta-i ultimul cuvânt!
Iar noi cei care astăzi plângem
Pe-acest Poet în ultim drum:
S-avem izbândă, să învingem,
Să fim o ţară de români!
Din veşnicul ei somn,
Doar când Vieru a murit
Înflăcărat Poet şi om!
N-a mai răbdat durerea grea
De toate rele ce se-ntâmplă
În ţara Basarabia
Dorea doar bine cu cuvântul!
Având un dar Dumnezeesc,
Ce-apare o dată în milenium
Cu Eminescu-n gând şi-n vers
Înveşnicit e, fără vremuri!
De mic copil fiind orfan
Avea credinţă mare-n oameni,
Poetu-n versuri peste ani
A proslăvit-o şi pe mama!
Care nu poate fi vândută
De nimeni pe acest pământ
S-o preţuim că-i cea mai scumpă-
Acesta-i ultimul cuvânt!
Iar noi cei care astăzi plângem
Pe-acest Poet în ultim drum:
S-avem izbândă, să învingem,
Să fim o ţară de români!
miercuri, 4 mai 2011
Poetul nicicând nu moare
Poetul nicicând nu moare
Doar se-nalţă în cer Sus,
Fosta-i munca cu sudoare
Se odihneşte-n Univers!
Poetul nicicând nu moare
El vine în orice casă,
Ne–aminteşte-n primăvară
Cât e viaţa de frumoasă!
Poetul nicicând nu moare,
Au rămas cărţile lui
Moştenire pentru ţară,
Pentru generaţii noi!
Poetul nicicând nu moare,
El nu pleacă în deşert,
Iar cum vine primăvara
De poet îşi amintesc!
Poetul nicicând nu moare,
Oricând vine-n poezie,
Este scump la fiecare
Mă alină şi pe mine!
Poetul nicicând nu moare,
A plecat în Univers,
Şi cu dorul doar de ţară
Ne mai scrie câte-un vers!
Poetul nicicând nu moare,
Se preface într-o stea.
El de Sus ca lumânarea
Veşnic vă va lumina!
Poetul nicicând nu moare,
El devine veşnicie,
De-a muncit el cu ardoare
El rămâne-n Poezie!
Doar se-nalţă în cer Sus,
Fosta-i munca cu sudoare
Se odihneşte-n Univers!
Poetul nicicând nu moare
El vine în orice casă,
Ne–aminteşte-n primăvară
Cât e viaţa de frumoasă!
Poetul nicicând nu moare,
Au rămas cărţile lui
Moştenire pentru ţară,
Pentru generaţii noi!
Poetul nicicând nu moare,
El nu pleacă în deşert,
Iar cum vine primăvara
De poet îşi amintesc!
Poetul nicicând nu moare,
Oricând vine-n poezie,
Este scump la fiecare
Mă alină şi pe mine!
Poetul nicicând nu moare,
A plecat în Univers,
Şi cu dorul doar de ţară
Ne mai scrie câte-un vers!
Poetul nicicând nu moare,
Se preface într-o stea.
El de Sus ca lumânarea
Veşnic vă va lumina!
Poetul nicicând nu moare,
El devine veşnicie,
De-a muncit el cu ardoare
El rămâne-n Poezie!
Mai mult ca fraţii
Plânge şi suspină cerul
A rămas ţara orfană
A murit poetul Vieru
Ce-a făcut doar nu dispare!
L-a iubit pe Eminescu,
El fiind mai mult ca frate,
L-a înveşnicit în versuri
Cu lacrimi au plâns Carpaţii!
Cu cît har şi câtă milă
Înălţat-au acest neam,
Iubeau ambii Bucovina
Cea furată de duşmani!
Lacrimile-au fost amare
Şi la unul şi la altul,
Au cântat în versuri ţara
În româna cea curată!
În hohote de plâns şi dor
Ambii şi-au jertfit şi viaţa
Pentru-acest frumos popor
Spre izbândă şi dreptate!
Plânge şi suspină ţara
Întreg neamul românesc
Că poetul nostru mare
Nu ne va mai scrie-un vers!
În istoria de neam
Nu s-a mai aflat să fie
Doi poeţi şi doi titani-
Vor rămâne-n veşnicie!
A rămas ţara orfană
A murit poetul Vieru
Ce-a făcut doar nu dispare!
L-a iubit pe Eminescu,
El fiind mai mult ca frate,
L-a înveşnicit în versuri
Cu lacrimi au plâns Carpaţii!
Cu cît har şi câtă milă
Înălţat-au acest neam,
Iubeau ambii Bucovina
Cea furată de duşmani!
Lacrimile-au fost amare
Şi la unul şi la altul,
Au cântat în versuri ţara
În româna cea curată!
În hohote de plâns şi dor
Ambii şi-au jertfit şi viaţa
Pentru-acest frumos popor
Spre izbândă şi dreptate!
Plânge şi suspină ţara
Întreg neamul românesc
Că poetul nostru mare
Nu ne va mai scrie-un vers!
În istoria de neam
Nu s-a mai aflat să fie
Doi poeţi şi doi titani-
Vor rămâne-n veşnicie!
O veste zguduitoare
Ciclu de versuri în memoria Marelui Poet al neamului românesc - Grigore Vieru
(14 februarie 1935 - 18 ianuarie 2009)
(14 februarie 1935 - 18 ianuarie 2009)
„Vei fi, Poete, pe bolta cerească
O floare de aur, o floare albastră...
Vei rămâne simplu şi senin
Deşi-ai lăsat durere şi suspin...”
O veste zguduitoare:
În jur clopote se-aud;
Azi poetul nostru Mare
Ne-a lăsat orfani plângând.
Patriot din neam român
Şi cu sufletul curat
Pentru pace pe pământ
El în versuri s-a rugat.
Despre dragoste şi dor
A cântat meleagul, ţara
Cum măicuţa în cuptor
Făcea pâinea coaptă mare!
Şi câte-a făcut în viaţă
Aici pe pământ rămân;
„Albinuţa” - floare carte
Scrisă cu-alfabet latin!
Va rămâne peste veacuri
Faima lui fără hotar;
Şi-acei mici ca să citească
Pe buchii din abecedar.
Cineva i-a spus că este
Un poet cu suflet mare;
Sunteţi ca şi Eminescu
Sufletul oricând vă doare.
Acelui om Mare Poetul
Cu blândeţe i-a răspuns;
Eminescu, Eminescu...
Sunt o lacrimă de-a lui.
Este-o taină-cine ştie?
În sens nimeni n-a pătruns;
Poetului ce-i dat să fie
Ca apoi să plece Sus.
Se grăbea spre Eminescu
Orişicând dorea să-l vadă;
Acolo în Universum
Domnul Sfânt le va fi paza.
O veste zguduitoare
În ziua Mare de botez;
Plânge glia, plânge ţara
Petrecându-l pe Poet.
În jur clopote se-aud;
Azi poetul nostru Mare
Ne-a lăsat orfani plângând.
Patriot din neam român
Şi cu sufletul curat
Pentru pace pe pământ
El în versuri s-a rugat.
Despre dragoste şi dor
A cântat meleagul, ţara
Cum măicuţa în cuptor
Făcea pâinea coaptă mare!
Şi câte-a făcut în viaţă
Aici pe pământ rămân;
„Albinuţa” - floare carte
Scrisă cu-alfabet latin!
Va rămâne peste veacuri
Faima lui fără hotar;
Şi-acei mici ca să citească
Pe buchii din abecedar.
Cineva i-a spus că este
Un poet cu suflet mare;
Sunteţi ca şi Eminescu
Sufletul oricând vă doare.
Acelui om Mare Poetul
Cu blândeţe i-a răspuns;
Eminescu, Eminescu...
Sunt o lacrimă de-a lui.
Este-o taină-cine ştie?
În sens nimeni n-a pătruns;
Poetului ce-i dat să fie
Ca apoi să plece Sus.
Se grăbea spre Eminescu
Orişicând dorea să-l vadă;
Acolo în Universum
Domnul Sfânt le va fi paza.
O veste zguduitoare
În ziua Mare de botez;
Plânge glia, plânge ţara
Petrecându-l pe Poet.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)