Tu, Basarabie

Tu, Basarabie străbună
Cu oameni iubitori de pace;
De ce mai ai graniţe de sârmă?
Ce-n două ţara ne-o desparte!

Tu, Basarabie chinuită,
Prin anii de restrişte grei;
De ce din nou eşti umilită?
De ce izbândă tu nu vrei!

Tu, Basarabie blajină,
Cu graiul tău frumos, curat;
De ce doreşti din nou să vină?
Acei cândva ce te-au furat!

Tu, Basarabie iubită,
De-ntreg poporul cel român;
De ce şi azi eşti "bolşevică"?
Cu-acei ce-ţi fac atât venin!

Tu, Basarabie cu dor,
De codrii verzi înconjurată;
Având un astfel de popor!
De ce nu vreai tu dezjugată?

Tu, Basarabie cu grai,
Şi alfabetul cel latin;
Cât timp pe gânduri o să stai?
Să ne conducă–acei şovini!

Tu, Basarabie cu fraţi,
Dar fără drumul tău spre mare;
Şi fără munţii dragi Carpaţi
De ce nu vreai împreunarea?

Tu, Basarabie divină,
Cu suflet mare şi curat;
Ţi-i dor, noi ştim, de Bucovina
Şi ea îţi este ca un frate!

Dorim o Românie Mare
De Ştefan Sfânt pe veci lăsată!
Trecând prin straşnice calvare
Oricând a fost ţară bogată!