Valorile să-nvingă

Valorile să-nvingă
Şi nu cei mafioţi,
Din orişice partide
Dar gospodari, nu hoţi.

Noi ştim-avem valori
În ţara noastră mândră
Pe ei să-i promovăm
Spre bine şi izbăndă.

Valorile să-nvingă
Poporu-aşa doreşte.
Cu sfânta doar credinţă
Azi omul făureşte.

Noi ştim-avem valori
Au fost întotdeauna.
Ce-au proslăvit Moldova
Şi ţarina străbună.

Sărmana noastră ţară

Sărmana noastră ţară
Cu plaiul tău străbun,
Mă-ntreb a câta oară
De ce suntem străini?

Moldovă, casa noastră
Cândva ai fost bogată
Aveai pământuri vaste
Azi ai rămas săracă.

Şi unde ţi-i pământul
Cel rodnic ca o mamă?
De ce nu-ţi ţii cuvântul
Ţării Moldovei, graiul?

Ajunge cât poporul
Nu-şi mai munceşte glia!
Şi unde-i viitorul
Mizând pe viclenie?

Unde ne este ţara
Cu munţii mari Carpaţi?
Nistrul curgând în mare
Şi dragostea de fraţi.

Aşa se-ntâmplă-n viaţă,
Când ţara e vândută
Nici râu, nici drum, nici mare
Nu mai vorbesc de munte.

Odă strămoşilor

Noi, care-am venit aici prin veacuri,
De la strămoşi păstrând ce-i mai de preţ,
De ce acum în timpurile noastre
Suntem duşmani şi umiliţi în veci?

Toţi ştim c-a noastră fire-i românească
Călită prin războaie de la strămoşii daci,
De ce atunci Moldova astăzi
Nu-mbracă haina neamului firească?

Oare puţin pentru Moldova noastră
A cucerit bătrânul Mircea, Ştefan-Vodă,
Pentru ca noi acum fiind în viaţă
Să împărţim pământul drag Moldova?

Câte războaie-a câştigat fiind la tronul ţării,
Acel Ştefan numit în veci cel Sfânt şi Mare,
De-aveau o teamă-n şir de ani boierii,
Că Ţara Românească să devină-o ţară tare.

În istoria de neam din veac în veac încoace
Presus a fost Ştefan cel Mare-Sfânt
Care-a unit neamul român în toate
Şi-a proslăvit în veci acest pământ.

Iar acum, după atâţia ani de timpuri grele,
Prin care-a trecut a noastră ţară mare
Şi Ştefan şi străbunii sunt daţi uitării
De-mi pare că Moldova-i cu ultima suflare.

Nu vreau să cred că nu ne vom renaşte,
Prin truda noastră şi prin dragostea de neam,
Vom fi puternici prin unirea noastră,
Aşa cum ne-a lăsat cel Sfânt şi Mare Ştefan

Ţară, scumpa mea Moldovă

Ţară, scumpa mea Moldovă
Limba noastră cea română
Îmi iubesc nespus poporul,
Mă mândresc cu glia-mumă!

Ce ne facem fără ţară
Venită din bătrâni-strămoşi?
Ori nu dorim o ţară Mare
Din veac în veac aşa a fost!

De ce nu vrem să fim români
În ţara noastră-acasă
Şi împăcaţi pe veci să fim
Doar în Moldova noastră!

Ori nu gândiţi că toţi odată
Indiferent de om şi glie,
Ne va veni în viaţă moartea
Atunci n-ajută nimeni!

Cât voi fi aici în viaţă,
Voi iubi acest pământ,
Ţara mea, Moldova dragă
Zilnic eu te port în gând!

Clopot de biserică

Clopot vechi din sat
Mulţi ani n-ai sunat
Şi nu-i vina ta
Dar a tuturora!

Cum puteai să suni tu,
Să ne dai de ştire
Neavând biserică
Şi nici mănăstire!

Sa-ntâmplat să fie
Şi-n Moldova noastră
Din nou mănăstire
Biserică albastră.

De unde să sune
Clopotul cel trist
Că astăzi pe lume
Un om viu s-a stins!

Dar mai mult în viaţă
Una am fi vrut:
„Să ne dai de ştire
Un om s-a născut!”

Veni-va lucoarea

Veni-va lucoarea
În scumpa Moldovă
Să fim o ţară
Lucidă şi nouă!
Cu oameni stimaţi
Credinţă în viaţă
Cinstiţi şi curaţi
Ca stropul de apă!

Veni-va lucoarea
În ţara mea
S-avem onoarea
Să fim un neam!
Cu sabia-n jos
Şi crucea în sus
Cum ne-au învăţat
Ştefan şi Iisus!

Nu vrem lucoarea
De undeva
Şi nici războaie
Lovituri de stat!
Dorim doar uniţi
Cum fost-am cândva
Alături de sfinţi
Cum Ştefan era!

A iubit acest pământ

A iubit acest pământ
Pân la ultima suflare.
Şi cu Eminescu-n gând
A plecat spre steaua Mare!

A iubit acest pământ,
Vatra doinelor străbune.
Viaţa lui e-un legământ
Pentru noi urmaşi rămâne!

A iubit acest pământ,
Doina noastră ce suspină.
Întristat  cu dor plângând
Pe Carpaţi şi Bucovina!

A iubit acest pământ,
Graiul nostru românesc,
Îngrijorat fiind oricând
Să păstrăm tot cei firesc!

A iubit acest pământ,
Mama, ţara şi semenii.
Nu este nimic mai scump
Cu ce poţi să le asemeni!

A iubit acest pământ,
Zbuciumul în codrul verde,
Păsările-n zori cântând,
Vestitorii primăverii!

A iubit acest pământ,
Ca pe-un strugure de poamă
„Albinuţa” rând cu rând
Scrisă-a fost cu dor de mamă!

A iubit acest pământ,
Apa Prutului ce curge,
Două maluri împărţând
Ţara România scumpă!

A iubit acest pământ,
Liniştea în dimineaţă.
Cu-alfabetul lui cel scump
Copiii să-nceapă viaţa!

A iubit acest pământ
Pân la ultima suflare.
Spre Eminescu cu avânt
Să mai pună-o lumânare!

Plânge Prutul şi suspină

Plânge Prutul şi suspină -
Toată ţara-n lung şi-n lat
Că poetul nu mai vine
Azi spre stele a plecat.

Şi bătrânul nostru Nistru
Curge-n vale zbuciumat,
Astfel îşi exprimă plânsul
Că poetul ne-a lăsat.

Bucovina-i tristă tare
Plânge-n hohote cu lacrimi
Toată România Mare,
Petrecândul spre Luceafăr.

Iar prin codrii veşnici mândri
Cucul cântă-ndurerat,
Astfel îşi exprimă gândul
Poetu-n Rai s-a ridicat.

Doamne, cu ce a greşit Poetul
Dacă l-ai luat grăbit?
Iar de a plecat El merită
În Rai să fie ocrotit.