Să-mi spuneţi ce nu mi-aţi spune

Să-mi spuneţi ce nu mi-aţi spune,
Eu am o credinţă-aleasă.
Ţara mea e cea mai bună
A mea ţară-i românească.

Să-mi spune-ţi ce nu mi-aţi spune,
Doar odată suntem vii.
Ţara noastră-i cea mai bună
Pentru că suntem români.

Să-mi spune-ţi ce nu mi-aţi spune,
Voi răspunde-a câta oară:
Ţara noastră-i cea mai bună
România-i a mea ţară.

Să-mi spune-ţi ce nu mi-aţi spune,
Doar de bine vreau să-ascult:
Ţara noastră-i cea mai bună,
Mă mândresc cu ea oricând.

Să-mi spune-ţi ce nu mi-aţi spune,
Ţara noastră-i ţară mândră,
Ţara mea e cea mai bună,
Altă ţară nu-i în luime.

Nimic nu poţi face

Nimic nu poţi face
Nu mă lasă-un gând
Omul cum se naşte
Stă de-acum în rând.

Şi nici azi, nici mâine
Ferm vă spun c-aşa-i
Doar un dor pe lume
În viaţa asta ai:

Dor de mamă şi de ţară
Şi de plaiul drag,
Şi de lună şi de soare,
Pe-acest scump meleag.

Sărmana noastră ţară

Sărmana noastră ţară
Cu plaiul tău străbun,
Mă-ntreb a câta oară
De ce suntem străini?

Moldovă, casa noastră
Cândva ai fost bogată
Aveai pământuri vaste
Azi ai rămas săracă.

Şi unde ţi-i pământul
Cel rodnic ca o mamă?
De ce nu-ţi ţii cuvântul
Ţării Moldovei, graiul?

Ajunge cât poporul
Nu-şi mai munceşte glia!
Şi unde-i viitorul
Mizând pe viclenie?

Unde ne este ţara
Cu munţii mari Carpaţi?
Nistrul curgând în mare
Şi dragostea de fraţi.

Aşa se-ntâmplă-n viaţă,
Când ţara e vândută
Nici râu, nici drum, nici mare
Nu mai vorbesc de munte.

Odă strămoşilor

Noi, care-am venit aici prin veacuri,
De la strămoşi păstrând ce-i mai de preţ,
De ce acum în timpurile noastre
Suntem duşmani şi umiliţi în veci?

Toţi ştim c-a noastră fire-i românească
Călită prin războaie de la strămoşii daci,
De ce atunci Moldova astăzi
Nu-mbracă haina neamului firească?

Oare puţin pentru Moldova noastră
A cucerit bătrânul Mircea, Ştefan-Vodă,
Pentru ca noi acum fiind în viaţă
Să împărţim pământul drag Moldova?

Câte războaie-a câştigat fiind la tronul ţării,
Acel Ştefan numit în veci cel Sfânt şi Mare,
De-aveau o teamă-n şir de ani boierii,
Că Ţara Românească să devină-o ţară tare.

În istoria de neam din veac în veac încoace
Presus a fost Ştefan cel Mare-Sfânt
Care-a unit neamul român în toate
Şi-a proslăvit în veci acest pământ.

Iar acum, după atâţia ani de timpuri grele,
Prin care-a trecut a noastră ţară mare
Şi Ştefan şi străbunii sunt daţi uitării
De-mi pare că Moldova-i cu ultima suflare.

Nu vreau să cred că nu ne vom renaşte,
Prin truda noastră şi prin dragostea de neam,
Vom fi puternici prin unirea noastră,
Aşa cum ne-a lăsat cel Sfânt şi Mare Ştefan

Drumu-i greu...

Drumu-i greu,
iar timpul zboară...
Nici o clipă n-o rataţi
Dorul, dragostea de ţară
Cu sfinţenie să păstraţi!

Drumu-i greu,
iar timpul trece...
Să nu pierdeţi nici o clipă
Cred în ţară, ea î-mi este
Cea mai scumpă şi iubită!

Drumu-i greu,
iar timpul bate...
La uşa amintirilor
Aşa inima-mi se zbate
Când de ţară-mi este dor!

Drumu-i greu,
şi e departe...
Anii trec pe rând grăbiţi
Vă doresc doar numai pace
Fiţi în ţară fericiţi!

În Ţara România

Nu vreau să-mi vindeţi ţara
Cea mândră ca-n poveste
Doresc împreunarea
Iar România veşnică!
Precum pământul veşnic
Noi zilnic să-l păstrăm
Cu soare şi cu lună
Nicicând să nu uităm!

Nu vreau ca ţara mamă
Să fie învrăjbită,
Plecând peste hotare
Să-şi caute izbândă!
Precum un fir de iarbă
Frumos în primăvară
Să nu se ofilească
Să aibă răsuflare!

Doresc aici izbândă
Să înflorească glia
În ţara noastră mândră
În Ţara România!

Ţară, scumpa mea Moldovă

Ţară, scumpa mea Moldovă
Limba noastră cea română
Îmi iubesc nespus poporul,
Mă mândresc cu glia-mumă!

Ce ne facem fără ţară
Venită din bătrâni-strămoşi?
Ori nu dorim o ţară Mare
Din veac în veac aşa a fost!

De ce nu vrem să fim români
În ţara noastră-acasă
Şi împăcaţi pe veci să fim
Doar în Moldova noastră!

Ori nu gândiţi că toţi odată
Indiferent de om şi glie,
Ne va veni în viaţă moartea
Atunci n-ajută nimeni!

Cât voi fi aici în viaţă,
Voi iubi acest pământ,
Ţara mea, Moldova dragă
Zilnic eu te port în gând!

Doamne, fă să fie bine

Doamne, fă să fie bine
Să fim împăcaţi mereu;
Pace în întreaga lume
Să nu uiţi de neamul meu!

Doamne, fă să fim uniţi
Cum am fost cândva, odată;
Iar poporul fericit
Tu doar eşti fără de moarte!

Doamne, fă să fim cuminţi
Şi cu sufletu-mpăcat;
Grijă de copiii scumpi
De măicuţă şi de tată!

Doamne, fă s-avem credinţă
Şi izbândă-n viitor;
De-ajuns câtă umilinţă
Astăzi suferă-un popor!

Doamne-ajută-ne pe noi
Să ne împăcăm ca fraţii;
Nu dorim nicicând război
Orice om doreşte pace!

Doamne, fă să fie bine
Mă rog ţie că eşti sfânt;
Şi cu soare şi cu lună
Să păstrăm acest pământ!

Va veni

Va veni-n ţară lucoarea
Neamul doar bogat să fie;
Nu cu-argint şi nu cu aur
Ci bogat prin omenie!

Va veni-n ţară dreptatea
Să muncim aici cu dor;
Cum a fost cândva-odată
O ţară mare şi-un popor!

Va veni-n ţară izbânda
Dragoste de neam şi fraţi;
Neamul nostu este mândru
De Ştefan Mare lăsat!

O veste zguduitoare

Ciclu de versuri în memoria Marelui Poet al neamului românesc - Grigore Vieru
(14 februarie 1935 - 18 ianuarie 2009)

„Vei fi, Poete, pe bolta cerească

O floare de aur, o floare albastră...

Vei rămâne simplu  şi senin

Deşi-ai lăsat durere şi suspin...”

O veste zguduitoare:
În jur clopote se-aud;
Azi poetul nostru Mare
Ne-a lăsat orfani plângând.

Patriot din neam român
Şi cu sufletul curat
Pentru pace pe pământ
El în versuri s-a rugat.

Despre dragoste şi dor
A cântat meleagul, ţara
Cum măicuţa în cuptor
Făcea pâinea coaptă mare!

Şi câte-a făcut în viaţă
Aici pe pământ rămân;
„Albinuţa” - floare carte
Scrisă cu-alfabet latin!

Va rămâne peste veacuri
Faima lui fără hotar;
Şi-acei mici ca să citească
Pe buchii din abecedar.

Cineva i-a spus că este
Un poet cu suflet mare;
Sunteţi ca şi Eminescu
Sufletul oricând vă doare.

Acelui om Mare Poetul
Cu blândeţe i-a răspuns;
Eminescu, Eminescu...
Sunt o lacrimă de-a lui.

Este-o taină-cine ştie?
În sens nimeni n-a pătruns;
Poetului ce-i dat să fie
Ca apoi să plece Sus.

Se grăbea spre Eminescu
Orişicând dorea să-l vadă;
Acolo în Universum
Domnul Sfânt le va fi paza.

O veste zguduitoare
În ziua Mare de botez;
Plânge glia, plânge ţara
Petrecându-l pe Poet.

Iubeşte-ţi limba

Iubeşte-ţi limba,
Iubeşte-o mult,
Doar este una
Pe-acest pământ.

Iubeşte-ţi ţara,
Iubeşte-o mult,
Este-o comoară
Ce doru-i duc.

Iubeşte-ţi limba,
Iubeşte-ţi ţara,
Ţara-i doar una
Precum e mama.