Odă strămoşilor

Noi, care-am venit aici prin veacuri,
De la strămoşi păstrând ce-i mai de preţ,
De ce acum în timpurile noastre
Suntem duşmani şi umiliţi în veci?

Toţi ştim c-a noastră fire-i românească
Călită prin războaie de la strămoşii daci,
De ce atunci Moldova astăzi
Nu-mbracă haina neamului firească?

Oare puţin pentru Moldova noastră
A cucerit bătrânul Mircea, Ştefan-Vodă,
Pentru ca noi acum fiind în viaţă
Să împărţim pământul drag Moldova?

Câte războaie-a câştigat fiind la tronul ţării,
Acel Ştefan numit în veci cel Sfânt şi Mare,
De-aveau o teamă-n şir de ani boierii,
Că Ţara Românească să devină-o ţară tare.

În istoria de neam din veac în veac încoace
Presus a fost Ştefan cel Mare-Sfânt
Care-a unit neamul român în toate
Şi-a proslăvit în veci acest pământ.

Iar acum, după atâţia ani de timpuri grele,
Prin care-a trecut a noastră ţară mare
Şi Ştefan şi străbunii sunt daţi uitării
De-mi pare că Moldova-i cu ultima suflare.

Nu vreau să cred că nu ne vom renaşte,
Prin truda noastră şi prin dragostea de neam,
Vom fi puternici prin unirea noastră,
Aşa cum ne-a lăsat cel Sfânt şi Mare Ştefan