Zâmbet în tăcere

Ce e dorul? Ce e viaţa?
De unde vin oare?
Fiecare om în parte
Îşi iubeşte mama.

Mă aştepta în prag
Cu lacrimi şi durere
Chip frumos şi drag
Zâmbet în tăcere.

În viaţă tot dispare:
Şi cerul şi pământul
De n-o vezi pe mama
Nu-i auzi cuvântul.

Sunt urmărit eu zilnic
De al mamei suflet mare.
Mereu o văd în vis
Cum chipul ei apare.

Ce e dorul? Ce e viaţa?
Cine ştie ce mai este?
Dorul mamei nu mă lasă
A fost, este, va fi veşnic!

Al meu dor e ca un brad

Al meu dor e ca un brad.
Ce nu încape-n casa mea,
Cu lacrima pe obraz
Doru-mi e de mama mea.

Al meu dor e ca o floare
Ce înfloreşte-n orice clipă
Cu o lacrimă amară
Plâng pe mama mea iubită.

Al meu dor e ca un brad,
L-aş acoperi cu lacrimi,
Doar pe mama s-o mai văd
Să mai fie azi în viaţă.

Îmi vine câte odată-n gând

Îmi vine câte-odată-n gând,
Când mi-i greu pe suflet tare,
Să sparg gheaţa încălzind
Cu-a mea lacrimă amară.

Îmi vine câte-odată-n cap
Să iubesc întreg pământul,
Însă nu ştiu cum să fac
Să-mpac dorul meu şi gândul.

Mereu mama-mi vine-n vis,
Mult mă bucur orişicând,
Dar s-o văd eu într-adins,
Astfel este al meu gând.

Dorul, dragostea, iubirea,
Îmi apar mereu în gând.
Cine poate să-mi aline
Amintirile când vin?

Omul, cât el mai trăieşte
Mult munceşte zi de zi,
Doar prin fapte este veşnic
Altceva nu poate fi.

Îmi vine câte odată-n gând,
Când mi-i dor de mama tare,
Să sparg mormântul plângând
Să mai văd o primăvară!

O veste zguduitoare

Ciclu de versuri în memoria Marelui Poet al neamului românesc - Grigore Vieru
(14 februarie 1935 - 18 ianuarie 2009)

„Vei fi, Poete, pe bolta cerească

O floare de aur, o floare albastră...

Vei rămâne simplu  şi senin

Deşi-ai lăsat durere şi suspin...”

O veste zguduitoare:
În jur clopote se-aud;
Azi poetul nostru Mare
Ne-a lăsat orfani plângând.

Patriot din neam român
Şi cu sufletul curat
Pentru pace pe pământ
El în versuri s-a rugat.

Despre dragoste şi dor
A cântat meleagul, ţara
Cum măicuţa în cuptor
Făcea pâinea coaptă mare!

Şi câte-a făcut în viaţă
Aici pe pământ rămân;
„Albinuţa” - floare carte
Scrisă cu-alfabet latin!

Va rămâne peste veacuri
Faima lui fără hotar;
Şi-acei mici ca să citească
Pe buchii din abecedar.

Cineva i-a spus că este
Un poet cu suflet mare;
Sunteţi ca şi Eminescu
Sufletul oricând vă doare.

Acelui om Mare Poetul
Cu blândeţe i-a răspuns;
Eminescu, Eminescu...
Sunt o lacrimă de-a lui.

Este-o taină-cine ştie?
În sens nimeni n-a pătruns;
Poetului ce-i dat să fie
Ca apoi să plece Sus.

Se grăbea spre Eminescu
Orişicând dorea să-l vadă;
Acolo în Universum
Domnul Sfânt le va fi paza.

O veste zguduitoare
În ziua Mare de botez;
Plânge glia, plânge ţara
Petrecându-l pe Poet.