sâmbătă, 7 mai 2011

Îmi vine câte odată-n gând

Îmi vine câte-odată-n gând,
Când mi-i greu pe suflet tare,
Să sparg gheaţa încălzind
Cu-a mea lacrimă amară.

Îmi vine câte-odată-n cap
Să iubesc întreg pământul,
Însă nu ştiu cum să fac
Să-mpac dorul meu şi gândul.

Mereu mama-mi vine-n vis,
Mult mă bucur orişicând,
Dar s-o văd eu într-adins,
Astfel este al meu gând.

Dorul, dragostea, iubirea,
Îmi apar mereu în gând.
Cine poate să-mi aline
Amintirile când vin?

Omul, cât el mai trăieşte
Mult munceşte zi de zi,
Doar prin fapte este veşnic
Altceva nu poate fi.

Îmi vine câte odată-n gând,
Când mi-i dor de mama tare,
Să sparg mormântul plângând
Să mai văd o primăvară!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu