Cad frunzele

Şi câmpia-i vestejită

Şi lunca e ruginită

Frunzele în aer zboară

Şi lasă crenguţa goală…

Toamnă este-afară,
Vântul bate rece
Soarele răsare
Şi lin se petrece.

Mai vrea să-ncălzească
Crenguţele vii,
Însă frunza cade –
Se trece-n pustiu!

A trecut iar vara
Veşnică părea
Frumuseţe-n viaţă
Cu soare-o păstra

Iar acum când toamna
Rece bate vântul,
Frunza-şi lasă gazda,
Îngălbenind, ea plânge

Şi doar pomul care
Rămâne pustiu,
Cade-n hibernare
Pregătit să fie

Pentru primăvara
Anului ce vine
Frumuseţe rară
Pentru om şi glie!