Pământu-n Univers şi Omul

Oricât de înrăiţi n-aţi fi,
Nu-i bine să vă învrăjbiţi.
O lume-ntreagă s-o iubiţi
Iar când te doare poţi să plângi.

Când clopotele bat în jur
Gândim la moarte şi tânjim
Lumea se-aşează în genunchi
Din nou la viaţă ne gândim.

Omule trăieşte-ţi viaţa
Care-i dată pe pământ.
De-ţi este greu, aşa ţi-i soarta
Cu ea să nu te lupţi nicicând.

Căci viaţa-i datorie sfântă
Lăsată pe pământ în Univers
Şi laşii se încumetă să plângă
Şi ei la viaţă totuşi se gândesc.

Aici mai poţi ca să priveşti
Cum soarele răsare-n zare...
Şi nu atunci când nu mai eşti
Când te usuci, precum o floare.

Iar când cei dragi pleacă-n apus
Pe calea veşnică şi tristă
Cei ce-au rămas vă cheamă-n vis
Ca mai apoi ei să vă schimbe.

Ce-i pasă-acestui Univers
Pentru un Om de pe pământ?
Că-ai dispărut ori viu mai eşti,
Dar ştiu - nimic nu înţeleg.

Şi nimenea aceste legi:
"Pământu-n Univers şi Omul"
N-o să le schimbe, să mă crezi
Cât va fiinţa tot Globul.